Atena Medical Center își anunță lansarea pe piața de servicii medicale private românești în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane de euro, capital 100% grecesc. Clinica multidisciplinară acoperă peste 30 de specialități și va oferi servicii de second-opinion la nivel internațional.

Începând cu această lună, pacienții vor beneficia de servicii medicale din partea a peste 120 de medici atât din România, cât și din străinătate (cum ar fi Grecia, Germania, Marea Britanie și SUA) totul sub conducerea directorului medical Dr. Konstantinos Vakalidis, chirurg urolog și androlog, doctor în științe medicale.

”În perioada imediat următoare, vom continua dotarea clinicii cu aparate și instrumente de imagistică medicală. De asemenea, ne dorim ca pacienții să beneficieze și de a doua opinie medicală. Astfel că am încheiat mai multe protocoale de colaborare cu medici din Grecia, Marea Britanie, Germania și SUA”, a declarat Dr. Konstantinos Vakalidis, director medical Atena Medical Center.

Centrul medical Atena este situat în zona Cartierul Primăverii, cu o suprafață totală de aprox. 1200 m2 pe șase niveluri.

Printre specialitățile medicale oferite, se numără următoarele: urologie-andrologie, ginecologie, pediatrie, stomatologie, ORL, oftalmologie, endocrinologie, reumatologie, laborator de analize medicale ș.a.m.d. În plus, pacienții pot solicita și testare COVID (atât RT-PCR cât și rapidă).

Pacienții pot solicita o programare la 021/9926, programari@atenamc.ro, completând formularul existent pe www.atenamc.ro, sau la sediul clinicii situate pe strada Pictor Barbu Iscovescu nr. 2, sector 1, București (cartier Primăverii).

Sursa foto: Atena Medical Center

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri