Pe măsură ce tensiunile cu Rusia escaladează, toată lumea, tineri, adulți și chiar și bunici, învață să mânuiască armele pentru a-și apăra țara.

Spre exemplu, în Mariupol, un oraș strategic, de coastă, de mare importanță pentru ruși, Valentyna Konstantinovska, în vârstă de 79 de ani, este gata să pună mâna pe mitraileră pentru a respinge o eventuală invazie a armatei ruse, transmite Al Jazeera.

Voluntară încă din anul 2014, când vecinul de la răsărit a ocupat și anexat Crimeea, Valentyna s-a alăturat unei așa-numite escadrile de "babușca", termenul rusesc care în limba româna s-ar putea traduce drept bunică, sau bătrânică.

"Îmi iubesc orașul și nu plec", a declarat aceasta în timpul unui eveniment destinat să-i învețe pe locuitorii orașului cum să folosească armele. "Putin nu ne poate speria. Da, este înfricoșător, dar vom lupta pentru Ucraina până la capăt".

Organizat de mișcarea de extremă dreaptă Azov, evenimentul i-a învățat de asemenea pe rezidenți cum să acorde primul ajutor, dar și să evacueze zona în siguranță.

"Am visat din 2014 să învăț să folosesc o armă, dar mi s-a spus: 'babușca, ești prea bătrână pentru asta. Vei fi dărâmată de recul'", a mai explicat Valentyna Konstantinovska, în timp ce exersa cu un Kalașnikov.

De asemenea, colega ei Liudmila Smahlenko, în vârstă de 65 de ani, care și-a pierdut o rudă în timp ce lupta împotriva separatiștilor în estul Ucrainei, în 2015, a declarat că, după ani de voluntariat pentru pregătirea de război, s-a atașat de tinerii care luptă.

"Încerci să-i ajuți pe soldați, iar ei devin precum copiii tăi. Apoi unul dintre ei moare, și este exact ca și cum ar muri unul dintre copiii tăi", a explicat ea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri