Valentin Strugaru, antreprenor român, cu vastă experiență în domeniul HoReCa, este cel care, în vara lui 2016, s-a gândit să parieze totul pe clătite, luând astfel naștere binecunoscutul Maison des Crêpes. De la un mic restaurant în Dorobanți, Maison des Crêpes se pregătește temeinic pentru un sistem de franciză, la proces luând parte și unul dintre cele mai mari lanțuri de restaurante din țară, mai exact City Grill. ”Am bătut palma cu Dragoș Petrescu la Imperiul Leilor, iar de atunci City Grill e ca un frate mai mare pentru noi”, a mărturisit Strugaru, într-un interviu wall-street.ro.

Fost asistent manager, manager de proiect, director de restaurant și nu în ultimul rând, consultant în HoReCa, Strugaru a decis că trebuie să își deschidă o afacere proprie în care să își investească experiența. Fără o idee clară asupra businessului, Strugaru a analizat piața de la momentul respectiv și a constatat că, în București, nu exista un restaurant dedicat clătitelor. Zis și făcut!

”Experiența m-a ajutat foarte mult în punerea pe picioare a afacerii. Când începi un astfel de business ai două opțiuni: fie ai locația și faci analiza de piață pentru a identifica un produs pentru locația respectivă, fie ai un produs și îl plasezi în piață. Noi aveam produsul, iar de aici am pornit”, a povestit antreprenorul.

Omul cifrelor, lui Strugaru i-a fost foarte ușor să pună pe hârtie detalii tehnice ale businessului, dificultatea a apărut în segmentul de creativitate, de prezentare a conceptului. Cu toate acestea, antreprenorul spune că a deschis primul restaurant cu 7.000 de euro în șapte zile.

”Un aspect foarte important într-un astfel de business e dat și de închirierea unei locații. A fost pentru prima dată în viață când am fost nevoit să trec de la cifre la emoție. Prima încercare de închiriere a fost și primul meu mare obstacol. După ce am bătut palma, proprietarul s-a răzgândit în ultimul moment și am fost nevoiți să o luăm de la zero, iar următoarea locație am găsit-o la mijlocul lunii noiembrie, în timp ce obiectivul nostru final era să deschidem pe 6 decembrie”, a mărturisit Strugaru.

Ca antreprenor, nu ai timp să îți lingi rănile. Trebuie să te ridici rapid. În plus, poți avea o echipă bună în spate, banii necesari investiției, dar dacă nu există un gram de noroc, nu reușești sau reușești mai greu.

- Valentin Strugaru, proprietar Maison des Crêpes -

În cele din urmă, antreprenorul român a reușit să deschidă primul restaurant pe 6 decembrie, așa cum își propusese, însă în Dorobanți, nu în Amzei. În primul an de funcționare, Strugaru a reușit să deschidă alte două restaurante, unul în Aviatorilor, în aprilie 2017, iar cel de-al doilea, în Piața Romană, în decembrie 2017. Este de menționat și faptul că echipa de atunci era compusă doar din trei oameni.

”Am crescut foarte repede și cu toată experiența noastră, businessul ne-a luat și ne-a tras după el. Iar la noi produsul a fost cheia succesului”, a mai spus acesta.

Sursa Foto: Maison des Crêpes/ Facebook

Dragoste la prima vedere între clătite și români

Strugaru precizează că afacerea a avut o creștere dinamică, iar cererea a explodat când a fost postată prima fotografie cu clătite.

”Avem doar șapte mese mici la interior, iar lumea aștepta afară să poată intra. Era iarnă, deci frig. Atunci a fost un prim moment de glorie”, a comentat antreprenorul.

Strugaru își amintește că a început cu încasări de 200 de lei pe zi, urcând treptat la 500, 900 și 1.900 de lei pe 14 ianuarie 2017 (n.r. își amintește perfect data cu cea mai mare încasare de la începuturi).

”Banii produși într-o zi erau folosiți pentru materia primă de a doua zi. Mă duceam dimineața, la 5:00, la Metro și cumpăram cele necesare. Cumpăram unt la 200 de grame, iar astăzi consumăm sute de kilograme”, a povestit acesta.

Pandemia: un șut în fund, un pas înainte

La întrebarea cum i-a prins pandemia, Strugaru a răspuns, zâmbind amar, nepregătiți, ca pe toți ceilalți. Nu ai cum să te pregătești când totul se întâmplă atât de brusc.

Cu toate acestea, în pandemie, Maison des Crêpes a reușit să atingă patru obiective mari: a deschis două restaurante: o a doua locație în Dorobanți (cea menționată mai sus, deschisă inițial, a fost închisă) și în Pitești , a înființat un centru de livrare (Piața Iancului) și a venit cu un produs nou pe piață.

Dacă în urmă cu câțiva ani era vorba aia: măsori de șapte ori și tai o dată, astăzi nu mai funcționează. Acum dinamica e foarte mare, trebuie să măsori din ochi și trebuie să iei decizia.

- Valentin Strugaru, proprietar Maison des Crêpes -

Strugaru povestește că a fost nevoit să închidă toate restaurantele, iar materia primă disponibilă la acel moment a fost împărțită între angajați (făină, bacon, fructe etc). A rămas deschisă doar locația din Aviatorilor, de unde a pornit și activitatea de livrare, care înainte de pandemie era în jur de 7% din business.

”Am dat curs celui mai rău scenariu: am închis toate restaurantele, în afară de Aviatorilor, eu am rămas pe bucătărie, soția mea, pe sală, copiii au fost duși la bunici, iar Marius, directorul nostru de operațiuni, a fost cel care se ocupa de livrări și aprovizionări. Era luna martie, cea mai bună lună din an pentru noi, deoarece 80% din clienții noștri sunt femei și martie e luna femeii. Eram pregătiți să rupem norma, dar, în schimb, am închis”, a povestit Strugaru.

Dacă la începutul businessului, cea mai mare provocare era dată de timp sau, mai degrabă, de lipsa lui, în pandemie, cea mai mare provocare am fost eu. A trebuit să accept și să mă adaptez situației.

- Valentin Strugaru, proprietar Maison des Crêpes -

Antreprenorul a precizat că a cumpărat online o rulotă, a apelat la un prieten care locuia în zona Iancului și l-a rugat să o monteze la el în curte. Astfel, a pus bazele unui centru de livrare, pentru a amplifica activitatea din Aviatorilor și pentru a-și mări aria de distribuire a produselor. Totodată, acesta a menționat că a început să ruleze banii, plătind numerar furnizorii. A stabilit înțelegeri cu proprietarii, astfel încât să nu îi pună piedici în păstrarea locațiilor.

”Există mitul că dacă ești un lanț de restaurante, ai și mulți bani. Nu e adevărat, pierderea e raportată procentual la nivelul la care ești. Ești mare, pierzi mult”, a adăugat Strugaru.

Odată ce s-au adaptat noului mod de lucru și au deschis și alte restaurante, cei de la Maison des Crêpes și-au dat seama că obiceiul de consum al oamenilor s-a schimbat.

”Curățenia se terminase, zugrăvitul la fel, iar oamenii se plictiseau. Așa a luat naștere kitul de clătite pe care oamenii îl puteau comanda acasă, urmând să gătească împreună cu familia”, a mărturisit Strugaru.

Franciza, o nevoie în dezvoltare

Dacă deschiderea primului restaurant, în 2016, l-a costat 7.000 de euro, în următoarele două, Strugaru a investit 21.000 de euro, respectiv 60.000 de euro.

Totodată, investița în restaurante nu s-a oprit niciodată, un prim exemplu fiind modernizarea teraselor.

În acest context, încă din 2019 era pus pe hârtie marele plan de dezvoltare a lanțului de restaurante Maison des Crêpes, așa cum îl numește fondatorul, însă pandemia l-a anulat.

”Mi-am dat seama că nu pot susține planul inițial, nu am atâția bani pentru a suporta toate investițiile în deschiderea unor restaurante în marile orașe ale țării. Prin urmare, am găsit soluția în franciză, despre care multe nu știam la început, moment în care a intervenit City Grill”, a mărturisit acesta.

Întâlnirea dintre Strugaru și Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, a avut loc la emisiunea Imperiul Leilor, unde au conștientizat că se pot ajuta reciproc. Strugaru a dezvăluit că City a venit cu logistica, iar Maison des Crêpes cu organizarea și procedurile.

City Grill e ca un frate mai mare pentru noi și plănuim o dezvoltare treptată, dar solidă, cu răbdare. Nu ne grăbim să deschidem francize peste francize. Dacă pui piatră pe nisip, e riscant, însă piatră pe piatră, construcția devine sigură”, a mărturisit fondatorul Maison des Crêpes.

Strugaru a mărturisit că a primit nenumărate cereri de francizare, însă el analizează trei mari aspecte, mai exact:

  • chimia cu potențialul administrator,
  • piața disponibilă în orașul respectiv,
  • locația/ orașul.

Dacă unul dintre cele puncte nu este îndeplinit, nu există colaborare.

”Cea mai sigură colaborare este la Buzău, unde sper să deschidem în curând. Lucrăm la acest segment de francizare din noiembrie 2020, iar în următorii trei ani îmi doresc să deschidem alte 30 de restaurante”, a mai spus Strugaru.

Cu sau fără certificat verde în restaurante cu personal 100% vaccinat?

Valentin Strugaru este adeptul respectării legilor, iar în ceea ce privește adoptarea și utilizarea certificatului verde în restaurante sau în alte spații aplică aceeași regulă. În plus, acesta susține că toți angajații săi sunt vaccinați.

”Introducerea certificatului verde pentru accesul în restaurante a însemnat la noi o pierdere de 50% instantaneu. Nici măcar nu erau clare normele, iar oamenii au încetat să își mai facă apariția”, a precizat acesta.

Cât despre relația cu autoritățile în pandemie, Strugaru precizează că a fost dezamăgit, dar nu a fost surprins. ”Ca antreprenor trebuie să înveți să te descurci cu resursele pe care le ai”, a continuat acesta.

”Ar trebui ca oficialii români să țină cont de oamenii din domeniu. În prezent, ca să autorizezi un restaurant, ai nevoie de DSV (Direcția Sanitar Veterinară). Dar ca să ajungi la DSV, ai nevoie de angajați. Dar de ce să angajez oameni dacă eu nu funcționez? Și exemplele pot continua și în alte domenii...cred că politicienii ar trebui să facă mai multă muncă de teren”, a conchis acesta.

Nu în ultimul rând, sfatul lui Strugaru pentru antreprenorii tineri, care vor să își deschidă un business în orice domeniu, nu neapărat HoReCa, este ca aceștia să muncească mult pentru visul lor și să aibă răbdare, deoarece succesul nu apare peste noapte.

Sursa foto: Maison des Crêpes

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri