Circa 20.000 de chinezi au ajuns anul trecut in Romania, in scadere cu 15% fata de 2008, principalele motive ale numarului mic al acestora fiind costurile ridicate cu vizele si biletele de avion, a declarat pentru Mediafax Catalin Ichim,directorul Biroului de Promovare Turistica a Romaniei in China.

"Avem cea mai scumpa viza pentru chinezi din Europa, pentru ca include mai multe taxe. Este vorba de 60 de euro costul vizei in sine, plus 20 de euro asigurarea medicala si alti 80-100 de euro o asigurare de repatriere nereturnabila. Turistul chinez care vine in Romania vrea sa faca un tur al mai multor tari din zona, dar pentru ca inca nu suntem tara Schengen, trebuie sa plateasca si o taxa Schengen pentru celalalte tari, in valoare de 80 de euro", a spus Ichim.

El a adaugat ca anul trecut au ajuns in Romania circa 20.000 de chinezi, dintre care aproximativ 3.000 au venit la lucru. Restul au fost fie in tranzit, fie turisti, fie oameni de afaceri.

Turistii chinezi trec prin Bucuresti si viziteaza, in general, Brasovul, Sibiul si Sighisoara, dupa care calatoresc in Ungaria si in alta tari din apropiere.

"Pentru acest an estimam un numar de vizitatori chinezi in Romania similar celui din 2008. Numarul lor a scazut in 2009 pentru ca statul chinez, pentru a se lupta cu criza financiara, a inceput sa ofere credite foarte usor, pentru a stimula consumul, iar oamenii au preferat sa-si cumpere case si masini, nu sa calatoreasca. Foarte multi din cei care au plecat, totusi, in vacante, au preferat turismul de shopping, pentru ca anul trecut, din cauza crizei financiare, magazinele din multe tari au facut reduceri importante de preturi", a afirmat Ichim.

El a mai spus ca un alt impediment este pretul mare al biletului de avion, care depaseste, dus-intors, 700 de euro in cazul grupurilor si 800 de euro pentru turistii individuali.

"Estimam ca de anul viitor, cand Romania va deveni tara Schengen, numarul vizitatorilor chinezi va creste cu circa 40%", a mai spus Ichim.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri