În perioada aceasta, Clujul este gazda marilor festivaluri. Electric Castle și Untold atrag foarte mulți turiști, însă fanii festivalurilor au numeroase opțiuni dacă vor să viziteze și alte atracții din zona Clujului.
Anul acesta, Electric Castle se va desfășura în perioada 16-20 iulie, iar Untold între 7 și 10 august. Cele două festivaluri promit headlineri internaționali, instalații și decoruri spectaculoase. Fie că ajungi mai repede de a începe festivalul, fie că vrei să petreci mai mult timp în Cluj, orașul oferă foarte multe activități și locuri de văzut. Programul „România Atractivă”, desfășurat de Ministerul Investițiilor cu Finanțare Europeană propune câteva locații pe care trebuie să le vezi dacă ești în Cluj.
Cetățuia Clujului, între trecut imperial și panoramă urbană
Chiar în oraș, deasupra Someșului Mic, poți vedea Cetățuia, care te așteaptă cu povești habsburgice și o priveliște memorabilă asupra Clujului. Aflată pe Ruta cetăților, fortificația de tip Vauban este cel mai timpuriu exemplu de arhitectură barocă laică păstrat în Transilvania. Poți ajunge aici într-o plimbare de seară, înainte de un concert.
Țara Călatei: tradiție, gusturi și peisaje de poveste

Între Cluj-Napoca și Huedin, se întinde Țara Călatei, un loc plin de gustări tradiționale. Poți savura ciorbă de agrișe cu ciolan afumat sau brânză de călata, într-o călătorie culinară autentică, perfectă pentru o zi de respiro între două zile de festival.
Țara Moților: despre povești și gusturi alese

În inima Apusenilor, printre păduri și sate cu case vechi de lemn, Țara Moților îți pregătește o adevărată experiență gastronomică. Poți încerca diferite preparate precum balmoș cu ciuperci, cartofi de Râșca, gemuri și siropuri din fructe, miere din culmi înalte sau brânzeturi de munte.
Cetatea Bologa: un bastion medieval în inima naturii

Dacă ai nevoie de o plimbare și de o pauză de la agitația urbană, îndreaptă-te spre Cetatea Bologna, situată la aproximativ 70 de km de Cluj-Napoca. Aflată pe Ruta cetăților, este una dintre cele mai bine păstrate fortificații medievale din Transilvania. La poalele masivului Vlădeasa, printre ruinele încărcate de istorie, vei descoperi un loc cu energie aparte și panorame spectaculoase.
Castrul roman de la Gilău și amintirile romane

Tot în apropiere de Cluj, Castrul roman de la Gilău, inclus pe Ruta castrelor romane, îți deapănă povești de acum două milenii. Printre vestigii, mărturii arheologice și priveliști spre Munții Apuseni, descoperi cum istoria militară romană se îmbină cu farmecul peisajelor ardelene.
Biserica de lemn din Chiraleș: o comoară mutată la muzeu

Chiar în Cluj-Napoca, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, poți vizita biserica de lemn din Chiraleș, o clădire cu o arhitectură impresionantă și o poveste interesantă. Aflat pe Ruta bisericilor de lemn, acest monument este o filă de patrimoniu autentic, păstrată cu grijă într-un spațiu care merită explorat.
Izvoru Crișului: meșteșug, lemn și istorie vie

Dacă mergi spre Apuseni, oprește-te în comuna Izvoru Crișului. Aflată pe Ruta satelor cu arhitectură tradițională, localitatea păstrează case din piatră și lemn, cu acoperișuri din șindrilă și tâmplărie sculptată. Este locul ideal pentru cei care caută locuri liniștite, după zile pline de muzică tare și agitație.
Județul Cluj găzduiește 11 obiective turistice incluse în programul „România Atractivă”, grupate pe șapte rute tematice: Ruta castrelor romane, Ruta cetăților, Ruta bisericilor de lemn, Ruta castelelor, Ruta curiilor, Ruta gastronomiei tradiționale românești și Ruta satelor cu arhitectură tradițională.
Indiferent dacă vii pentru muzică sau te afli deja în vacanță, Clujul îți oferă mai mult decât festivaluri: îți oferă o călătorie în inima culturii românești.