Sapte din zece tineri considera ca pot castiga mai multi bani daca-si imbunatatesc abilitatile practice necesare unei anumite slujbe, potrivit unui sondaj derulat pe 2.943 elevi de liceu din 12 tari europene, efectuat de Junior Achievement - Young Enterprise Europa (JA-YE) si Citi Foundation.
Sondajul european a fost realizat pe baza unui model de cercetare - Jump alt="Studiu: 7 din 10 tineri cred ca pot castiga mai mult daca-si imbunatatesc abilitatile practice" derulata in Statele Unite ale Americii. Conform rezultatelor sondajului european desfasurat pe tinerii participanti in programele JA-YE, procentul de raspunsuri corecte al elevilor europeni a fost mai mare decat al elevilor din Statele Unite ale Americii. Respondentii din Europa au inregistrat o medie a raspunsurilor corecte de 62.8%, in comparatie cu respondentii din Statele Unite ale Americii care au inregistrat un procent de 48,3%.

Rezultatele acestui sondaj au indicat ca programele JA-YE au avut un impact major asupra educatiei financiare a tinerilor si i-a ajutat sa inteleaga importanta educatiei si a abilitatilor pentru venitul lor viitor (70,5% dintre elevi considera ca vor castiga mai multi bani in viitor daca isi imbunatatesc abilitatile practice necesare unui anumit job), sa inteleaga cum se gestioneaza corect banii (74,5% din respondenti au declarat ca sunt capabili sa isi gestioneze corect finantele personale), sa acorde mai mult interes studiilor (67% dintre respondenti au considerat ca astfel de programe 'fac scoala mai usoara'), sa devina specialisti in domeniul financiar (79% dintre elevii participanti in programul de educatie financiara JA-YE - 'Banci in actiune' au raspuns corect la toate intrebarile), sa devina constienti de faptul ca pretul este determinat de cerere si oferta (73,6%), 58,3% au inteles ca puterea de cumparare a oamenilor este afectata de inflatie, sa se gandeasca la viitor (in sondaj elevii au fost intrebati daca si-au schimbat planurile de viitor in urma participarii la programele JA-YE. 33% dintre ei au raspuns afirmativ, iar 12% dintre acestia s-au hotarat sa isi deschida propria afacere in viitor).

Acest sondaj a fost efectuat pentru a masura impactul programelor JA-YE asupra tinerilor, cat si nivelul educatiei financiare in randul tinerilor participanti la programele JA-YE. Sondajul a fost diseminat in reteaua JA-YE, in special in scolile participante la programul de educatie financiara "Banci in actiune" - desi foarte multi dintre tinerii respondenti au participat si la alte programe JA-YE.

Sondajul a fost alcatuit din doua parti. Prima parte contine un test cu intrebari despre termeni si abilitati specifice domeniului bancar. Tinerii au raspuns la intrebari marcand una dintre cele patru variante. A doua parte a sondajului a constat intr-un numar de 23 de intrebari pentru a afla opinia tinerilor despre programul JA-YE "Banci in actiune" si alte programe JA-YE, precum si impactul acestor programe asupra educatiei tinerilor.

Rezultatele sondajului au fost interpretate de catre Wouter Van den Berghe, Director la Tilkon, o companie de cercetare si consultanta din Bruxelles, specializata in subiecte precum: calitate, educatie si training, inovatie, cooperare internationala si schimbare organizationala.

Cateva cifre: 57% dintre respondenti au varsta 18-19 ani (ultimul an de liceu); ceilalti respondenti sunt tineri cu varsta de 17 ani. 54% dintre respondenti sunt de sex feminin; distributia barbati/femei a fost diferita in functie de fiecare tara participanta si a variat de la 71% femei in Cehia pana la 44% femei in Bulgaria.Sondajul a inclus un test cu 23 de intrebari legate de cunostinte si abilitati financiare; pentru fiecare intrebare, au fost date 4 raspunsuri posibile. In medie, tinerii au raspuns corect la 62,8% din intrebari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri