Monitorizările realizate de Asociația Pro Infrastructură arată că grupul de companii al lui Dorinel Umbrărescu a ajuns să domine piața proiectelor de autostrăzi și drumuri expres din România.
Mai concret, dintre toți antreprenorii generali, UMB are contractați, la mijlocul lunii ianuarie, 331 de kilometri de autostradă și drum expres. Ceea ce reprezintă, ca număr de kilometri, 57% din total, iar ca valoare, 48% (17.8 miliarde lei, fără TVA).
Pe locul 2 este WeBuild – noul nume al Salini Impregilo- cu 12% din kilometri și 19% din valoarea contractelor. Urmează turcii – Mapa-Cengiz și Alsim Alarko – austriecii de la Strabag și Porr și Coni – Trace, o asociere româno-bulgară, conform datelor prezentate de Asociația Pro Infrastructură.
Ionuț Ciurea, director executiv al Asociației Pro Infrastructură, declara recent că așa cum este statul, așa sunt și privații, fiind greu să ai un stat corupt, leneș și neserios, iar privații să fie cu totul diferiți. El a dat ca exemplu companiile Strabag și Porr, care sunt acum într-un "scandal major", care îi afectează, automat, pe licitațiile din România.
Citeste si:
În plus, grupul controlat de Dorinel Umbrărescu are mari șanse să câștige și cei 77,4 kilometri din segmentul Bacău și Pașcani al Autostrăzii Moldovei, chiar dacă un alt antreprenor a depus contestații pe cele 3 segmente. Ceea ce ar însemna că toate lucrările la A7 vor fi la UMB.
”Vă asigur că, într-adevăr, o să ne mobilizăm exemplar, aș putea spune militărește, astfel încât să ne încadrăm în termen sau poate chiar mai devreme pentru contractele pe care le avem în derulare. Organizarea o să o facem pas cu pas, în funcție de evoluția contractelor, de evoluția timpului, pentru că deocamdată este iarna, sunt locuri unde plouă, unde ninge. Dar vă asigurăm că ne vom organiza astfel încât toate lucrările să fie încheiate în termen. Resursa umană este de 5.000 de oameni care lucrează efectiv”, declara recent Cornel Bunghiuz, directorul general al grupului controlat de Dorinel Umbrărescu.
Citeste si:
Sursa foto: CNAIR
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: