După 30 de ani: Istvan Kovacs va arbitra finala din acest an a UEFA Champions League. Când are loc meciul PSG - Inter

Sursǎ foto: Vasiljevic Dimitrije / Shutterstock.com

După 30 de ani: Istvan Kovacs va arbitra finala din acest an a UEFA Champions League. Când are loc meciul PSG - Inter

Cuprins Articol:

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost desemnat să arbitreze ultimul act al UEFA Champions League din 2025. Partida dintre Paris Saint-Germain F.C. (PSG) și FC Internazionale Milano (Inter Milano) va avea loc la finele acestei luni, transmite Federația Română de Fotbal (FRF).

Kovacs, la cel mai înalt nivel după ce a arbitrat finala Europa League în 2024

Pe 31 mai, când finala UEFA Champions League va începe pe Allianz Arena din Munchen, la centru se va afla, pentru prima oară din 1995 încoace, un român. Istvan Kovacs, recunoscut drept unul dintre cei mai buni arbitri de fotbal ai momentului, va conduce confruntarea dintre campionii Italiei și cei ai Franței.

Acesta a fluierat, deja, în finala UEFA Europa League de anul trecut, dar și în ultimul act din Conference League, în 2022. Totodată, Kovacs ar putea să fie convocat și pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2026, deoarece rareori se întâmplă ca organizatorii să nu-l includă pe listă pe centralul din finala Champions League.

UEFA a transmis că asistenții lui Kovacs vor fi Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce în cabina VAR se vor afla olandezul Dennis Johan Higler și românul Cătălin Popa, pe post de asistent. Arbitrul de rezervă va fi portughezul Joao Pedro Silva Pinheiro pentru partida care va începe de la ora 22:00.

Doi români au mai arbitrat, până acum, o finală Champions League

Kovacs nu va fi primul român care arbitrează o finală a celei mai importante competiții continentale între cluburi. În 1995, Ion Crăciunescu a fost ultimul central român într-o finală a acestei competiții, în timp ce deschizător de drumuri a fost Nicolae Rainea, în 1983, pe vremea când competiția purta denumirea de Cupa Campionilor Europeni.

În actualul sezon, Kovacs a arbitrat șapte partide în UCL. Acesta a fost de două ori la centru la jocurile PSG-ului și o dată la un meci al lui Inter. Italienii s-au calificat în finală după ce au trecut de Barcelona, 3-3 în tur și 3-3 (4-3 d.p.) în manșa a doua, în timp ce PSG a obținut o dublă victorie în fața lui Arsenal, 1-0 și 2-1.

Acestea au fost rezultatele din meciurile arbitrate, în actuala stagiune, de Istvan Kovacs în UCL:

  • Real Madrid – Dortmund 5-2,
  • Inter – Arsenal 1-0,
  • Bayern – PSG 1-0,
  • Steaua Roșie Belgrad – PSV 2-3,
  • Juventus – Benfica 0-2,
  • Real Madrid – Manchester City 3-1
  • Liverpool - PSG 0-1 (1-4 d.l.d.).

Conform publicației GiveMeSport, Kovacs ar fi remunerat cu aproape 11.000 de euro pentru prezența la centrul finalei Champions League din sezonul 2024/2025. Conform sursei citate, arbitrii din sferturi și semifinale ar fi încasat 8.100 de euro per meci, în timp ce o sumă de 6.400 de euro ar fi fost împărțită arbitrilor pentru faza play-off-ului, la fel ca și în faza principală și optimi.

Personalizate pentru tine