Controverse la Primăria Slatina din județul Olt. Discuțiile au pornit după ce autoritățile locale au decis că vor oferi flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din oraș. Cadourile în valoare de 20.000 de euro au nemulțumit, însă, localnicii, care spun că ar fi putut cheltui banii pentru canalizare sau refacerea trotuarelor, scrie Digi24.ro.
Decizia primăriei Slatina de a cumpăra flori și mărțișoare de 100 de mii de lei pentru doamnele și domnișoarele din oraș a fost luată vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local. 12 din cei 20 de consilieri au fost de acord cu achiziția.
Mario-Lucian De Mezzo, primarul orașului Slatina: Mărțișoarele vor costa 3.000 de euro, un euro bucata. Luăm 3.000 de mărțișoare și vom achiziționa 3.000 de flori în ghiveci, pe care le vom da doamnelor.
Localnicii sunt nemulțumiți și susțin că altele sunt prioritățile orașului, conform discuțiilor avute de reporterii Digi24 cu aceștia.
Reporter: Cum vi se pare situația?
Localnică: Foarte proastă.
Reporter: Este nevoie de mărțișoare și flori de atâția bani?
Localnică: Nu, eu n-am nevoie de mărțișor, eu am nevoie pe unde să merg și de canalizare.