Globalizarea prestării de servicii ridică tot mai multe situații în care companii străine sunt interesate să contracteze personal care să lucreze remote din România preferând, față de rigiditatea legislației muncii, să contracteze cetățeni români în calitate de contractori independenți. Pe plan local, lipsa generală de previzibilitate în materie fiscală din ultimii ani și sarcinile fiscale împovărătoare aplicabile veniturilor salariale au condus la răspândirea în practică a unor forme de colaborare în afara relațiilor de muncă clasice. Aceste colaborări sunt independente, prestatorul (freelancer) fiind egalul beneficiarului serviciilor sale. Contractual, relațiile sunt croite sub umbrela unor angajamente contractuale flexibile, numite în practică fie contracte de prestări servicii, de colaborare sau de consultanță de afaceri (în general, contracte civile).
Întâlnite și anterior pandemiei de Covid-19, însă la o scară mai mică, aceste aranjamente contractuale au căpătat amploare în contextul pandemiei, în special în anumite sectoare economice unde activitățile pot fi ușor prestate de la distanță, precum domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (IT&C) și cel al consultanței de afaceri.
Un material de opinie semnat de Cristina Tudoran (counsel Filip & Company), Alexandru Moraru (associate Filip & Company)- FOTO
Avantajele urmărite de părți constau, în principal, în flexibilitatea contractuală (e.g., aceste contracte pot fi denunțate cu ușurință de ambele părți, spre deosebire de formalitățile specifice concedierii, prestatorul poate desfășura activități pentru mai mulți clienți etc.), și sarcina fiscală mai mică aplicabilă veniturilor obținute de prestatori, acestea fiind, de principiu, venituri din activități independente, taxate conform legii la un nivel inferior veniturilor salariale.
Citeste si:
Cu toate acestea, inspectorii de muncă și cei fiscali au prerogativa de a verifica dacă realitatea economică din teren corespunde formei juridice date de părți relației dintre ele, și, dacă, în fapt, găsesc indicii că freelancerul ar acționa ca un subordonat al beneficiarului, aceștia pot recalifica relația dintre părți într-una de dreptul muncii, iar veniturile primite de freelancer pot fi transformate în venituri dependente, cu consecința recalculării tuturor taxelor și contribuțiilor sociale datorate de contribuabili. Gravitatea riscului de recalificare depinde și de forma în care acționează persoana fizică, riscul fiind mai ridicat atunci când aceasta nu este organizată sub formă de societate cu răspundere limitată, sau, cel puțin, persoană fizică autorizată. Ca efect al recalificării, beneficiarii pot fi obligați să încadreze permanent persoanele fizice care acționau ca simpli prestatori, iar inspectorii de muncă pot aplica inclusiv amenzi pentru munca nedeclarată, putând dispune, în teorie, chiar și sistarea activității beneficiarului.
Citeste si:
Am descris în secțiunile următoare condițiile în funcție de care se poate dispune recalificarea și recomandările de care trebuie să țină cont societățile care apelează la freelanceri, dar și cei din urmă.
Circumstanțele care pot atrage recalificarea juridică. Cum putem să le evităm?
În concret, este vorba despre două tipuri de recalificare: (i) recalificarea activității drept raport juridic de muncă, pe de o parte, respectiv (ii) recalificarea activității drept activitate dependentă în sensul legislației fiscale, pe de altă parte. Fără a fi identice, cele două riscuri se suprapun parțial, existând posibilitatea ca materializarea unuia dintre ele să conducă, în cele din urmă, la materializarea și celui de-al doilea, în ambele cazuri expunerea financiară pentru beneficiar (i.e., angajatorul de facto) putând fi semnificativă.
Citeste si:
-
Recalificarea prestării de servicii în raport juridic de muncă
În teorie, o activitate prestată în temeiul unui contract civil ar putea fi recalificată drept o relație de muncă de către Inspecția Muncii și de către instanțele de judecată, la cererea persoanei fizice interesate (i.e., prestatorul serviciilor), care poate fi adresată oricând.
Recalificarea nu este însă o sarcină ușoară, întrucât legislația națională nu definește criteriile pentru evaluarea unei relații de muncă. Totuși, de esența existenței unui raport de muncă este caracteristica subordonării celui care prestează munca față de beneficiarul muncii.
Trăsăturile relației de muncă pot fi extrase și din surse internaționale (e.g., Recomandarea Organizației Internaționale a Muncii nr. 198/2006 privind raportul de muncă):
Citeste si:
- (i) efectuarea muncii sub controlul și instrucțiunile celeilalte părți
- (ii) munca presupune integrarea lucrătorului în organizația beneficiarului;
- (iii) munca este desfășurată exclusiv/în principal pentru beneficiul unei alte persoane;
- (iv) munca trebuie efectuată personal de către lucrător;
- (v) munca este prestată în cadrul unor ore specifice de muncă sau la un loc de muncă indicat sau agreat de către partea care solicită munca;
- (vi) munca are o anumită durată și continuitate;
- (vii) munca necesită disponibilitatea lucrătorului;
- (viii) munca presupune punerea la dispoziție de unelte, materiale și echipamente/mașinării de către partea care o solicită;
- (ix) existența unei plăți periodice pentru remunerarea lucrătorului;
- (x) împrejurarea că o asemenea remunerație reprezintă singura sau principala sursă de venit a lucrătorului;
- (xi) punerea la dispoziția lucrătorului a unor beneficii în natură (i.e., mâncare, cazare, transport);
- (xii) recunoașterea unor drepturi precum repausul săptămânal și concediul anual de odihnă; (xiii) achitarea costurilor de deplasare a lucrătorului de către beneficiarul muncii;
- (xiv) absența unor riscuri financiare pentru lucrător.
Curtea Constituțională a clarificat că un contract de muncă „trebuie să îl plaseze pe lucrător sub direcția, supravegherea și autoritatea angajatorului său”. Similar, Curtea de Casație franceză a stabilit că raportul de subordonare specific unei relații de muncă „se caracterizează prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are îndrituirea de a da ordine și directive, de a controla prestarea muncii și de a sancționa încălcările săvârșite de salariat”.
Citeste si:
Altfel spus, nu este suficientă o simplă relație de dependență economică dată de poziția inferioară a unui operator economic care prestează servicii pentru un alt operator economic mai „puternic”, ci este necesară o subordonare concretă, inclusiv prin prezența prerogativei controlării și sancționării lucrătorului de către beneficiarul muncii, pentru a recalifica un contract civil într-o relație de muncă.
Prin urmare, contractele încheiate cu freelancerii trebuie să reflecte poziția de egalitate a părților, să nu cuprindă referiri la instituții specifice dreptului muncii precum: program de lucru, concediu de odihnă, pontaj, furnizarea de echipamente de lucru, ș.a.
Freelancerul trebuie să fie autonom în prestarea serviciilor, să aleagă singur modalitatea de prestare, să nu fie controlat/ disciplinat de beneficiar, și să dețină resursele necesare pentru executarea contractului.
Citeste si:
-
Recalificarea prestării de servicii drept activitate dependentă
Autoritățile fiscale beneficiază de un mecanism care le permite să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic real și să ajusteze efectele fiscale ale acesteia ori să recalifice forma unei activități pentru a reflecta conținutul său economic real, emițând o decizie de impunere în acest sens. Adesea, autoritățile fiscale utilizează acest mecanism când recalifică o activitate independentă într-o activitate dependentă.
Activitatea dependentă este definită drept orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare generatoare de venituri. „Relația de angajare” la care se referă Codul fiscal nu este identică unei relații de muncă, ci are o sferă mai largă decât aceasta.
Prin comparație, activitatea independentă este definită drept orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre cele 7 criterii prevăzute de Codul fiscal:
- (i) libertatea de a alege cumulativ locul și modul de desfășurare a activității, precum și programul de lucru;
- (ii) libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți (este posibilă și prestarea activității pentru un singur client, atât timp cât nu există o clauză de exclusivitate);
- (iii) suportarea riscurilor inerente activității (precum incapacitatea adaptării în timp util și cu cele mai mici costuri la variațiile economico-sociale, variabilitatea rezultatului economic, deteriorarea situației financiare);
- (iv) realizarea activității prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
- (v) utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a persoanei fizice pentru realizarea activității, în funcție de specificul acesteia;
- (vi) apartenența la un corp/ordin profesional prevăzut de lege;
- (vii) libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane.
În cursul unei inspecții fiscale, autoritățile vor verifica gradul de îndeplinire pentru fiecare din aceste criterii analizând contractul încheiat de părți, însă și prin raportare la toate circumstanțele de fapt în care se prestează serviciile de către prestator (pot fi audiați și martori). Astfel, este important ca, pentru prevenirea riscurilor, în contractele civile încheiate cu contractorii independenți să fie incluse clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile și obligațiile părților, care să reflecte caracterul independent al activității, și aceste elemente să fie respectate în realitate.
Freelancerii ar trebui să emită lunar facturi și rapoarte de activitate pentru clienții lor, și, ideal, timpul de lucru efectiv alocat sa nu fie identic unui program obișnuit de lucru. De asemenea, criteriul clientelei multiple este esențial din perspectiva autorităților fiscale, aceștia urmărind de multe ori să existe mai mulți beneficiari, și valoarea facturată acestora să nu fie neglijabilă.
Consecințele recalificării
Din perspectiva legislației muncii, recalificarea relației contractuale drept relație de muncă conduce la considerarea persoanei fizice prestatoare drept angajat al societății beneficiare, cu consecința că angajatorul va trebui să acorde salariatului toate drepturile prevăzute de legislația muncii (inclusiv retroactiv), precum salariul minim prevăzut de lege, achitarea impozitului și a contribuțiilor sociale obligatorii, concediul de odihnă, repausul minim, compensarea muncii suplimentare, protecția la concediere prevăzută de lege, recunoașterea vechimii în muncă etc. Există, de asemenea, riscul sancționării contravenționale a angajatorului de către Inspecția Muncii pentru muncă nedeclarată, amenda prevăzută de lege fiind de 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată.
Din perspectiva legislației fiscale, recalificarea unei activități independente în activitate dependentă va atrage obligația de a reține, declara și vira la bugetele relevante de stat impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente, inclusiv retroactiv, precum și aplicarea de penalități de întârziere. Mai mult, recalificarea fiscală poate constitui un indiciu că activitatea se desfășoară în condițiile unui raport juridic de muncă, ceea ce poate atrage recalificarea subsecventă a naturii relației contractuale drept relație de muncă.
Dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale este supus, de regulă, unui termen de prescripție de 5 ani care începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. Astfel, în realitate, riscul va putea subzista pentru aproximativ 6 ani și jumătate, un termen suficient de lung cât să permită autorităților fiscale să identifice situații care pot genera recalificarea activității și a veniturilor aferente acesteia. Suplimentar, poate fi impusă și achitarea de accesorii (i.e., penalități de întârziere) pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale la timp.
Concluzii
Relațiile de muncă se dezvoltă cu o rapiditate mai accentuată decât la momentul adoptării Codului muncii și adesea într-un mod imprevizibil. Această evoluție susținută și de dezvoltarea noilor tehnologii și de posibilitatea de a lucra oricând și de oriunde ar trebui susținută de o reformă a legislației muncii care să reglementeze și să încurajeze, în sfera contractelor de muncă, modalitățile flexibile de lucru întâlnite în prezent.
Alternativ, acolo unde părțile nu urmăresc o colaborare specifică dreptului muncii, precum situația freelancer – client, autoritățile ar trebui să respecte voința reală a părților în loc să vâneze simple greșeli sau abordări tradiționale, transformând cu totul relația juridică aleasă de părți. De cele mai multe ori clientul este cel afectat, fiind obligat la plata unor sume substanțiale, deși dorința de a avea o colaborare independenta aparține, în majoritatea cazurilor, tocmai prestatorului de servicii.
Sursa foto: Pexels
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
