O navă comercială cu proprietar turc a fost lovită de o bombă în apropierea portului ucrainean Odesa, a anunţat Directoratul maritim general din Turcia, care a precizat că nu există victime şi că vasul se îndreaptă în siguranţă către apele teritoriale române.

''Referitor la informaţia că nava Yasa Jupiter, sub pavilion al Insulelor Marshall şi cu proprietar turc, a fost lovită de o bombă în largul portului Odesa, s-a aflat că vasul nu a solicitat ajutor, se află în drum spre apele române, nu are victime şi este în siguranţă'', a scris pe Twitter autoritatea turcă citată de Agerpres.

Rusia a lansat în dimineața acestei zile o invazie de amploare împotriva Ucrainei - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în dimineața zilei de joi, 24 februarie, o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării. Rusia a cerut Ucrainei ”să depună armele”. Surse internaționale spun că mai multe avioane rusești sunt pe cale să atace mai multe obiective cheie din Ucraina.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene "să depună armele" şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin spune că din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri