North Bridge Capital Partners, companie specializata in investitii si managementul activelor, cu aproximativ 450 milioane de euro in administrare, planuieste sa investeasca in 2010 aproximativ 5-8 milioane de euro in Romania, cu preponderenta in sectorul agricol.
De la intrarea pe piata in 2005 si pana in prezent, fondul a investit in Romania in sectoare precum agricultura, imobiliare si cel financiar 88 de milioane de euro (dintre care 5-8 mil. au fost investiti in 2009) si estimeaza pentru 2010 o investitie totala de circa 5 pana la 8 milioane de euro.

„Nu avem discutii initiate cu companii din Romania, desi studiem piata in mod constant, insa ma astept sa investim circa 5-6 milioane de euro anul acesta in sectoare cum este agricultura, care are un potential mare in ceea ce priveste exportul de produse, dar inca mai sunt multe etape de parcurs si poate spre finalul anului vom creste putin activitatea si pe domeniul imobiliarelor. De asemenea, oportunitati de investitii, in urmatorii ani, mai sunt si in domeniul infrastructurii, capitol la care Romania mai are multe de facut”, a declarat Jon Gausen partener si membru fondator al companiei.

In prezent, fondul detine 29% din participatiile companiei Next Capital Factoring in urma unui parteneriat incheiat intre cele doua companii in 2008.

„In ceea ce priveste 2010, am decis sa sprijinim in continuare activitatea Next Capital Factoring si urmarim de asemenea extinderea investitiilor noastre in domeniul agricol. Pe masura ce economia se va redresa si nivelul sumelor investite de Norht Bridge vor creste”, a declarat la randul sau Jonas Bjerg (foto), partener in cadrul North Bridge.

North Bridge se asteapta ca 2010 fie in continuare un an dificil pentru Romania, estimand o perioada fara crestere economica.

„Din cauza ratei somajului si stoparii creditelor de consum, ne asteptam ca in 2010 consumul privat sa aiba un nivel scazut, insa ne asteptam ca unele sectoare de activitate, in special exportul si activitatile business-to-business sa cunoasca imbunatatiri, mai ales spre sfarsitul lui 2010”, a mai spus Bjerg, care considera de asemenea ca din puct de vedere economic alegerile din 2009 si incheierea acordului cu FMI constituie realizari importante si dovezi de incredere pentru investitorii straini.

Pe termen lung, spun reprezentantii North Bridge perspectivele de crestere pentru Romania sunt foarte bune, avand in vedere piata mare (22 milioane de locuitori), nevoia dezvoltarii infrastructurii, dar si potentialul mare de crestere al domeniului de business.

„In Londra, se vorbeste deja de revenirea economiilor din Polonia, Cehia si Ungaria, inclusiv in sectoarele imobiliare, iar North Bridge se asteapta ca si Romania sa cunoasca o revenire incepand cu 2011”, a subliniat Bjerg.

De asemenea, un alt atuu al Romaniei in aceasta perioada de criza a fost evolutia leului in comparatie cu alte monede din regiune. „Leul s-a comportat foarte bine in perioada crizei economice, lucru ce reprezinta un semn de incredere in structurile economiei romanesti”, explica Bjerg.

Zonele cheie pentru fondul britanic de investitii sunt Scandinavia, Romania si Franta. North Bridge detine un sediu in Bucuresti si 7 angajati, biroul local sustine si alte sedii precum cel din din Londra si Scandinavia.

North Bridge Capital Partners vrea a fost fondata in 2004 de catre un grup de parteneri, cu o experienta medie de aproximativ 20 de ani in sectorul serviciilor financiare din Londra, compania fiind autorizata de catre Autoritatea Serviciilor Financiare din Marea Britanie.

Compania opereaza in patru domenii, cum ar fi sectorul imobiliar (initializarea proiectelor, managementul fondurilor si servicii de proprietate), capitaluri private (identificarea si administrarea investitiilor directe), agricultura (active agricolei in Romania, Franta si Ungaria), dar si in managementul fondurilor, unde se concentreaza pe companii din domenii asociate agriculturii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri