Pe 27 martie, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a organizat prima ediție a evenimentului PTIR Business Connect - Conectează-te. Inspiră. Crește., o întâlnire dedicată dialogului aplicat între antreprenori și specialiști în domenii-cheie pentru dezvoltarea afacerilor.
Evenimentul a avut loc la Commons Unirii, București, aducând împreună peste 50 de antreprenori din medii de afaceri variate, care au avut ocazia să interacționeze direct cu experți recunoscuți în marketing, resurse umane și finanțare. Întregul cadru a fost construit pentru a sprijini un schimb valoros de idei, colaborări între antreprenori cu interese comune și abordări practice pentru dezvoltarea afacerilor.

Evenimentul a început cu o prezentare a activităților PTIR și a modului în care organizația susține tinerii antreprenori prin formare, reprezentare și acces la o rețea activă de sprijin.
“Împreună avem o voce mai puternică, acces mai rapid la resurse și șansa de a influența decizii care ne privesc direct. Îi încurajez pe toți antreprenorii care vor să crească și să conteze să devină membri PTIR. E momentul să fim parte dintr-o comunitate care acționează cu sens.” a precizat Daniel Urîtu, Președinte PTIR.
În acest context, au fost accentuate două direcții esențiale pentru mediul antreprenorial actual:
- Importanța apartenenței la o organizație patronală, care oferă angajatorilor sprijin real în dezvoltarea afacerilor, acces la know-how specializat și vizibilitate în cadrul dialogului social.
- Rolul patronatelor în dialogul social, prin care sunt reprezentate interesele angajatorilor, sunt identificate soluții pentru provocările de pe piața muncii și sunt promovate condiții echitabile pentru creștere economică durabilă.
Discuțiile au continuat la mesele tematice, unde specialiști cu expertiză au facilitat schimburi aplicate de idei și soluții.
- În zona de marketing digital, Raluca Radu (CEO MTH Digital) și Anca Toma (Head of Analytics, MTH Digital) au discutat despre strategii eficiente de promovare, analiză de date și rolul conținutului creativ în campaniile moderne.
- Masa de resurse umane a fost susținută de Cătălina Marunceac, expertă în legislația muncii și fondatoare a Cristalin Human Resources, care a oferit recomandări clare despre optimizarea proceselor interne și accesarea subvențiilor.
- Discuțiile despre surse de finanțare au fost facilitate de Cristian Burcea (BT Microfinanțare), care a prezentat soluții de finanțare adaptate realității antreprenoriale actuale.
Participanții au ales temele de discuție în funcție de provocările actuale ale afacerilor lor, interacționând direct cu specialiști și beneficiind de răspunsuri argumentate și soluții aplicate. Formatul evenimentului a favorizat un dialog profesionist și deschis, oferind totodată un cadru pentru schimburi valoroase de idei și consolidarea relațiilor în ecosistemul antreprenorial.
Următorul eveniment din ediția PTIR Business Connect va avea loc pe 24 Aprilie, continuând seria de întâlniri dedicate aprofundării subiectelor esențiale pentru dezvoltarea afacerilor.
Pentru detalii despre evenimentele PTIR și despre cum poți deveni membru, accesează www.ptir.ro.
Contact:
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)
Tel: +40 318 241 592
E-mail: [email protected]
Website: www.ptir.ro
Sursa foto: ww.ptir.ro