Primărial Sectorului 3 a anunțat pe pagina de Facebook oficială că șoferii care au nevoie să parcheze temporar mașina și o fac pe un loc de parcare nominal pe care-l găsesc neocupat de titular, nu mai pot parca gratuit, ci trebuie să plătească înainte de a-și lăsa mașina.
Conform regulamentului votat de Consiliul Local al Sectorului 3, utilizarea unui loc de parcare nominal fără deținerea unei autorizații de parcare pentru acel loc se va putea face exclusiv prin achitarea anticipată a tarifului orar.
Ce trebuie să știm despre noile reguli
- Până acum, un loc de parcare nominal putea fi ocupat de cineva care tranzita zona, cu obligația de a lăsa numărul de telefon la vedere, pentru a putea fi contactat de utilizatorul de drept al locului de parcare, și de a elibera locul în maximul 15 minute de la apel.
- Conform noilor prevederi, parcarea pe locurile nominale se va mai putea face dar doar după achitarea în avans a tarifului orar. ATENȚIE. Obligativitatea de a afișa numărul de telefon și de a elibera la solicitarea utilizatorului de drept al parcării rămâne.
- Ce se întâmplă dacă se solicită eliberarea locului de parcare în intervalul orar deja plătit? Mașina se poate muta pe un alt loc de parcare disponibil, până la expirarea timpului achitat.
Această modificare urmărește să asigure corectitudine în utilizarea locurilor de parcare și să descurajeze ocuparea abuzivă a locurilor de parcare nominale.
„Vă reamintim că la nivelul Sectorului 3 există locuri de parcare NENOMINALE, marcate cu galben, care pot fi utilizate în baza unei autorizații nenominale, a unui abonament sau în urma achitării tarifului orar”, se mai arată în anunțul primăriei de sector.