Prinţul de Wales se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paştelui ortodox, în care evocă actuala criză sanitară şi îşi exprimă dorinţa de a reveni în România, dar şi de a se întâlni din nou cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie. Redăm integral mesajul video al Prinţului Charles înregistrat vineri la Birkhall, reşedinţa sa din Scoţia, potrivit Clarence House.

''Doamnelor şi Domnilor,

Acum când românii de pretutindeni sărbătoresc Paştele Ortodox, doresc să vă spun cât de mult mă gândesc la dumneavoastră într-unul din cele mai sfinte momente ale anului. Paştele este de regulă momentul în care oamenii se adună, se roagă împreună şi reînnoiesc legăturile lor cu comunitatea şi religia din care fac parte. Ştiu că mulţi români din Marea Britanie au sperat să se întoarcă în România de Paşte şi să fie împreună cu familiile şi prietenii lor.

În acest an însă, în mijlocul acestei pandemii teribile care ne afectează pe noi toţi, lucrurile normale nu sunt posibile.

Ştiu că este foarte greu pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei care sunt departe de cei dragi.

În acelaşi timp, ştiu că mulţi români din Marea Britanie joacă un rol indispensabil în sistemul naţional de sănătate, în căminele de bătrâni şi în alte roluri cheie în această criză sanitară fără precedent. Le suntem profund recunoscători, şi nu am suficiente cuvinte pentru eforturile lor remarcabile care sunt apreciate de noi toţi.

În ceea ce mă priveşte, abia aştept ca la un moment dat, în viitor, să revin în România, o ţară care are un loc atât de special în inima mea, dar şi să mă întâlnesc din nou cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie. Până atunci nu pot decât să vă doresc Paşte Fericit şi să vă spun că sunteţi în gândurile şi rugăciunile mele”.

Hristos a Înviat!''

Sursa foto: The Royal Family FB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri