Simona Halep a fost recent suspendată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping realizat de US Open. Investigațiile demarate până acum în acest caz s-au încheiat, iar tenismena are acum 20 de zile la dispoziție pentru a-și decide următoarea mișcare. Interesant este, însă, că avocatul Simonei Halep ia în calcul o posibilă sabotare.

Substanța cu care a fost depistată sportiva noastră este Roxadustat, substanță care se află pe lista celor interzise de forul internațional. Avocatul Paul Ciucur nu exclude posibilitatea ca Simona Halep să fie ținta unei răzbunări în toată această situație care i-a adus suspendarea de la joc, scrie G4Media.

„Marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată.”

Totodată, un alt avocat susține că mai există și varianta ca mâncarea Simonei Halep să fi fost contaminată în mod intenționat. Specialistul amintește de cazul Sarei Errani, tenismena de origine italiană care a scăpat cu numai 10 luni suspendare după ce a spus că a gătit pastele în vasele folosite de o rudă bolnavă de cancer.

„Este cazul Errani, care este un caz mai recent. Contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de bunica ei cu mâncarea pe care sportiva a ingerat-o.", a declarat avocatul Dan Mihai.

Reamintim că pe 21 octombrie, cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa Roxadustat.

''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele'', a precizat Halep, fost lider mondial.

Sursa foto: Shutterstock / Salajean

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri