Noi percheziții în cazul Georgescu: cum reacționează acesta

Sursǎ foto: Shutterstock

Noi percheziții în cazul Georgescu: cum reacționează acesta

Cuprins Articol:

Parchetul General a anunțat că procurorii au desfășurat aproape 50 de percheziții în cinci județe, vizând infracțiuni grave, precum acțiuni contra ordinii constituționale, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, instigare publică, constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, scrie Hotnews.

În urma acestor acțiuni, Călin Georgescu a reacționat pe Facebook, după ce Parchetul General a confirmat amploarea perchezițiilor și suspiciunile legate inclusiv de finanțarea campaniei electorale și amenințări la adresa ordinii constituționale.

Procurorii suspectează săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • Acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută de art. 397 din Codul penal
  • Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal
  • Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată
  • Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal
  • Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002
  • Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002
  • Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018
  • Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal
  • Comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul penal.

Reacția lui Georgescu

„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn“, a scris în postare candidatul indepenent la alegerile prezidențiale.

Călin Georgescu susține că procurorii „caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes“.”

Puteți citi știrea completă pe Hotnews.ro.

Personalizate pentru tine