Turismul a fost printre industriile cele mai afectate de pandemie din cauza interdicțiilor de călătorie și granițelor închise. Iar în Grecia, unde turismul reprezintă 20% din PIB și oferă unul din cinci locuri de muncă, economia este de așteptat să sufere o lovitură uriașă - scăzând cu până la 10%. În ceea ce privește numărul de turiști, autoritățile elene se așteaptă la maximum o treime față de un sezon obișnuit (în 2019, de exemplu, Grecia a înregistrat 33 de milioane de sosiri și venituri de 18,2 miliarde euro).

Acest declin se observă de cum aterizezi pe aeroporturile elene. Pe aeroportul din Chania (foto), al doilea oraș al insulei Creta, momentan aterizează doar 22 de zboruri pe săptămână, adică doar câteva sute de persoane în fiecare zi. Pentru turiști această stare de fapt poate fi însă un lucru pozitiv deoarece toate procedurile durează foarte puțin – 20 de minute, cu tot cu testul COVID-19.

Aceiași „pustietate” este și în stațiunile altă dată pline ochi de turiști. De exemplu, în prezent, sub 30% dintre unitățile de cazare din Creta au fost deschise, iar potrivit comisarului pentru turism al insulei, tot sezonul 2020 va fi la o capacitate de maximum 30-40%.

“Anul trecut, veniturile din turism din insula Creta s-au ridicat la 3,2 miliarde de euro – jumătate din PIB-ul insulei, iar pentru acest an estimăm încasări de doar 1 miliard de euro”, spune comisarul pentru turism al regiunii Creta, Kyriakos Kostoglou (foto), care adaugă că insula reprezintă 15% din veniturile turistice ale Greciei.

O situatie similară este și în Santorini, una dintre cele mai frumoase insule grecești. Santorini a deschis aeroportul pe data de 1 iulie, iar acum, circa 1.500 de turiști din afara Greciei ajung aici zilnic.

Potrivit primarului din Santorini, aproximativ 3,2 milioane de turiști ajung în această insulă în fiecare an, 1 milion dintre aceștia ajungând cu vase de croazieră (stau doar câteva ore pe insulă). Anul acesta, având în vedere restricțiile de transport și măsurile luate pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, se estimează că doar aproximativ 500.000 de turiști vor ajunge pe insula grecească.

În prezent, jumătate dintre hotelurile din Santorini sunt deschise, iar în luna august ponderea va urca până la 80%.

Chiar dacă pentru statul grec aceste cifre sunt unele dramatice, pentru turiști reprezintă un bun prilej de a vizita toate aceste locuri în liniște și la niște prețuri decente. De exemplu, un sejur de 7 zile în Santorini poate pleca de la 300 de euro/persoană (zbor și cazare incluse), iar, în Creta, un astfel de sejur începe de la 270 de euro/persoană.

În GALERIA FOTO de mai sus puteți vedea cum arată acum destinații turistice din Creta și Santorini.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri