Un fost membru al guvernului grec, al carui nume figura pe o lista cu oameni politici suspectati de evaziune fiscala, a fost gasit spanzurat joi, a anuntat politia, transmite AFP.
Trupul neinsufletit al lui Leonidas Tzanis, un avocat in varsta de 57 de ani care a fost viceministru de Interne in urma cu aproximativ zece ani, a fost descoperit la domiciliul sau din orasul Volos (centru), noteaza Mediafax.

"El a fost gasit spanzurat in subsolul casei de sotia sa, care a alertat serviciul de ambulanta, acesta din urma chemand politia", a declarat un purtator de cuvant al politiei.

Ministrul de Finante, Yannis Stournaras, a anuntat in septembrie ca a fost deschisa o ancheta cu privire la 30 de cazuri referitoare la averi si declaratii fiscale ale unor politicieni, responsabili locali si alti inalti functionari.

Ancheta vizeaza "combaterea coruptiei (...) la toate nivelurile puterii", a explicat ministrul intr-un comunicat.

Presa elena publicase anterior o lista cu 36 de nume, printre care figurau fosti ministri, doi fosti primari, parlamentari si alti responsabili.

Cele mai multe dintre aceste persoane au negat public orice implicare in aceste cazuri si au amenintat cu plangeri in justitie.

Una dintre aceste persoane este fostul ministru al Apararii Akis Tsohatzopoulos, acuzat de spalare de bani si aflat in prezent in arest, inainte de inceperea procesului sau.

Seful Parlamentului grec, Evangelos Meimarakis, si-a parasit temporar functia luna trecuta, dupa ce un ziar a mentionat numele sau in legatura cu un alt presupus caz de spalare de bani. El a revenit, joi, la post, dupa publicarea de informatii potrivit carora anchetatorii nu au descoperit nicio legatura intre el si deturnarea de fonduri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri