21 imagini
Cât costă, în România, noua Mazda CX-5

Mazda a dezvăluit, în iulie, o nouă generație a lui CX-5, un model foarte important pentru Mazda pe Bătrânul Continent, deși vânzările sale s-au redus pe anumite piețe în ultima perioadă. La noi, SUV-ul compact reprezintă circa un sfert din totalul comenzilor, conform reprezentanților mărcii.
Într-o primă fază, CX-5 va fi disponibil cu o singură combinație motor-transmisie, iar clienți vor putea să aleagă din patru nivele de echipare: Prime Line, Centre Line, Exclusive Line, Homura. În cadrul evenimentului de lansare la nivel local, Mazda a informat că, în mod atipic, s-a deschis și o listă de precomenzi pentru CX-5, pe fondul interesului crescut al clienților pentru acest model.
Prețurile încep de la 32.700 de euro pentru echiparea Prime Line și ajung până la 41.800 de euro pentru echiparea Homura. Printre opționalele cele mai atractive se numără interiorul în două tonuri, respectiv o trapă de mari dimensiuni, care costă 1.500 de euro. Mașina rivalizează cu modele precum Volkswagen Tiguan sau Renault Austral. Dacă modelul german este net mai scump (începe de la 36.311 euro cu un tren de rulare mild-hybrid), Austral este mai ieftin, cu un preț de pornire de 31.600 de euro care nu se schimbă indiferent dacă alegi versiunea mild-hybrid (150/160 de cai putere) sau full-hybrid cu 200 de cai putere.
Echiparea Prime Line vine din fabrică echipată cu jantele cele mai mici, de 17 inchi, dar și cu ecranul central de infotainment de 12,9 inchi. În schimb, Centre Line, care începe de la 36.490 de euro, plusează cu jante „Black Diamond” pe 19 inchi, piele ecologică, încărcare wireless pentru telefonul mobil, dar și scaun reglabil cu memorie la șofer.
Versiunea Exclusive Line (de la 38.690 euro) este prima care poate fi echipată cu trapa panoramică, dar și cu interiorul cu piele ecologică în două culori (alb și negru). De asemenea, Exclusive Line vine standard cu heads-up display și cu interiorul care combină pielea ecologică cu pielea cu aspect de Alcantara (piele întoarsă). Totodată, versiunile superioare de echipare Exclusive Line și Homura primesc și display-ul central (HMI - Human Machine Interface, cum îi spune Mazda) cu diagonala mărită la 15,6 inchi, cu tehnologie Google built-in.
În fine, nivelul de top Homura (de la 41.790 de euro) aduce jantele de 19 inchi pe negru, dar și interiorul bi-color cu piele bej (opțional), pe lângă o semnătură luminoasă mai sofisticată. Din 2026, Mazda promite și o nouă culoare în gamă, pe lângă clasicul roșu (Soul Red Crystal) și o serie de nuanțe de gri, argintiu, alb și negru. Va fi vorba de o nuanță de albastru, conform reprezentanților mărcii.
Este de menționat și că doar nuanța Arctic White este standard, iar restul au prețuri cuprinse între 650 și 950 de euro, roșul Mazda fiind cel mai scump.
Cât de mare este și ce specificații are Mazda CX-5

La capitolul dimensiuni, CX-5 măsoară 4.690 mm în lungime, 1.860 mm în lățime și 1.695 mm în înălțime. Vorbim despre o creștere de 115 mm a lungimii, care se traduce integral în ampatament, ceea ce înseamnă nu doar că noua generație este mai mare decât cea veche în valori absolute, ci și că inginerii au mutat roțile mai aproape de extremități pentru a maximiza spațiul în habitaclu.
Asta se simte mai ales în spate, unde s-au adăugat câțiva centimetri de spațiu la genunchi, dar și în portbagaj, care are acum un volum până la nivelul raftului de 583 de litri, cu 61 de litri mai mult decât generația a doua. Totodată, cu aceste cifre, noul CX-5 depășește chiar și CX-60, un model care utilizează o altă platformă și se poziționează în segmentul superior, cu o lungime de 4.745 mm, dar un portbagaj de doar 570 de litri.
Pe partea tehnică, într-o primă fază, CX-5 va putea fi comandat cu o singură motorizare, respectiv cunoscutul propulsor e-Skyactiv G de 2.500 cmc cu 141 cai putere și 238 Nm. Este, practic, același agregat pe care am avut ocazia să-l testăm pe Mazda3, deși acolo există în continuarea opțiunea unei cutii de viteze manuale, care lipsește pe CX-5. SUV-ul utilizează exclusiv cutia automată cu șase rapoarte.
În timp ce motorul mild-hybrid pe arhitectură de 24v va rămâne cel standard și pe viitor, se pare că Mazda pregătește și un alt propulsor inclusiv pentru piața europeană, anume noul motor Skyactiv-Z pe benzină de 2,0 litri. Primele exemplare CX-5 vor ajunge la noi anul viitor, în primul trimestru. Modelele vor putea fi comandate fie cu tracțiune pe față, fie cu integrală, dar nu și pe echiparea de bază. Consumul mediu estimat de producător este de 7,0 litri/100 km pentru FWD, respectiv până la 7,5 litri/100 km (consum mixt) pentru AWD. Accelerația de la 0-100 km/h se realizează în 10,5 secunde pentru versiunea cu tracțiune față.