“2019 a fost un an al consolidării întregului business elefant.ro. A trebuit să analizăm cu atenție modelul de business optim pentru elefant.ro pe termen lung, să facem alegerile corecte care să ne ajute în 2020 să îndeplinim câteva obiective importante și să întărim baza de dezvoltare pentru anii următori. Tehnic, am migrat de la vechea platformă la una nouă care ne oferă în primul rând o scalabilitate foarte bună și care în 2019 ne-a ajutat să avem cel mai bun Black Friday din istoria companiei. În acest an urmărim ca elefant.ro să devină profitabil și așteptăm un EBITDA pozitiv de 500.000 de euro”, spune Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro.

Început în 2019 și continuat în 2020, proiectul de extindere a prezenței offline a elefant.ro s-a concretizat prin deschiderea de puncte de vânzare în mai multe benzinării Rompetrol la nivel național, dar și prin inaugurarea unor puncte de livrare și vânzare în hypermarketuri precum Auchan Titan sau Auchan Drumul Taberei. Diversificarea punctelor de prezență elefant.ro la nivel național va continua pe tot parcursul acestui an.

“Preconizăm o creștere de minimum 20% în acest an a cifrei de afaceri. Ne așteptăm ca un procent de 90% din venituri să fie asigurat de operațiunile curente online, 5% de operațiunile din Republica Moldova și 5% din offline”, completează Sergiu Chircă.