Gabriel Dalea, un manager care a petrecut peste 14 ani in multinationale precum Danone, Henkel sau Tchibo, a ales din 2008 sa fie propriul sef si a lansat compania de consultanta Gada Management, iar din martie anul acesta a infiintat Click Marketing & Research, un portal ce ofera companiilor servicii de marketing online.
In primavara anului trecut, dupa ce lucrase 14 ani in departamentele de vanzari ale unora dintre cele mai importante multinationale, Gabriel Dalea (41 de ani) a deschis compania de consultanta Gada Management, care devenea filiala locala a companiei belgiene Product One.

”Lucram pentru aceasta companie care avea activitati in sfera marketingului si intrand in domeniu am luat contact si mai mult cu departamentele de marketing ale companiilor multinationale. Apoi, in noiembrie anul trecut, m-am gandit sa fac un site care sa permita firmelor sa-si prezinte inovatiile, produsele si brandurile noi”, a explicat Dalea, care in luna martie a acestui an a lansat Click Marketing & Research.

Din cei 60.000 de euro investiti pana acum, jumatate au fost banii lui Dalea, restul provenind de la ceilalti actionari, printre care se afla si firma de de audit financiar Prospect Auditing&Consulting.

“Suma a provenit din economiile pe care le-am facut cand eram angajat si din profitul obtinut de pe urma companiei de consultanta lansate anul trecut. Aproximativ 50.000 de euro am investit in calculatoare, laptop-uri, servere, mobilier, restul de bani fiind investiti in dezvoltarea aplicatiei de baza, in cea de e-mail marketing si in aplicatia ERP (gestionarea resurselor intreprinderii)”, a spus managerul Click Marketing & Research, firma care in prezent are patru angajati permanenti si doi part-time.

Pana la finalul anului, Dalea estimeaza ca va mai investi in jur de 40.000 de euro in companie, aceasta urmand sa se autosustina din primavara anului viitor.

Tot pentru 2010, managerul mizeaza pe atingerea unei cifre de afaceri de 170.000 de euro si trecerea pe profit, un lucru care s-ar fi intamplat mai repede daca nu ar fi fost criza economica.

La inceputul acestei luni, compania a lansat BrandedClick, o aplicatie care ofera firmelor servicii de marketing web precum cercetare consumatori online, promovare prin spoturi audio-video, interactivitate intre consumatori si branduri prin aplicatia brand dialog, info promotii.

Site-ul a atras saptamana trecuta 1.500 de vizite, 20.000 de afisari si 600 de conturi sociodemografice, targetul fiind de 10.000 de conturi pana la finalul anului.

“Daca avem peste 5.000 de conturi putem face cercetare pe anumite segmente, iar la peste 10.000 se poate face deja cercetare care sa fie reprezentativa la nivel national”, explica managerul care doreste drept clienti in special multinationale, pana acum lucrand cu Colgate-Palmolive si Tchibo.

Pentru a avea insa cat mai multi clienti si implicit bani, Dalea trebuie sa mareasca baza de utilizatori, iar cum accesul acestora pe site se face doar in urma crearii unui cont, antreprenorul a ales sa recurga la tombole si premii, dar si la promovarea prin Facebook, Neogen si Google Adwords.

“Ca antreprenor ai libertatea sa faci ce-ti place si sansa de a castiga pe masura succesului pe care il ai. Pe de alta parte, nu mai ai siguranta care iti este oferita atunci cand ajungi pe pozitii de middle sau top management in multinationale. Ca antreprenor, te descurci sau mori”, spune Dalea.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri