Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului sustine ca Mihail Neamtu, copresedinte ARD, este "vinovat de incitare la extremism", acesta spunand la randul sau ca atunci cand a recitat dintr-o poezie a lui Radu Gyr intentiona sa cinsteasca memoria victimelor Gulagului, potrivit Mediafax.
Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului spune ca Mihail Neamtu "a ales sa promoveze ideologi legionari care au fost si raman responsabili pentru crimele comise impotriva cetatenilor romani vinovati de a se fi nascut evrei", scrie "Gandul".

"Daca in trecut domnul Mihail Neamtu, atunci cand a imbratisat doctrina legionara, a avut posibilitatea si scuza sa invoce lipsa sa de educatie cu privire la crimele impotriva umanitatii comise de legionari, in prezent, conform informatiilor publicate de presa, domnia sa se face vinovat de incitare la extremism, de ignorare deliberata a antisemitismului promovat de legionari, de promovarea publica a unor personaje de la marginea istoriei care poarte responsabilitatea multor crime impotriva umanitatii. Demersul domnului Neamtu este si mai grav, el fiind un demers manipulativ facut, cu buna stiinta, in scopuri electorale. Aceasta stare de fapt este mai mult decat ingrijoratoare. Domnul Mihail Neamtu este un tanar educat, cu aspiratii politice pe termen lung. Din pacate, gruparea politica condusa de catre domnul Neamtu se alatura astfel altor miscari nationaliste aflate la granita cu extremismul. Astfel de curente politice ignora faptul ca in Romania traiesc si cetateni romani de alta nationalitate si religie", se mai arata in comunicatul CMCA.

Reactia CMCA vine la cateva zile dupa ce Neamtu, in calitate de candidat si copresedinte ARD, a recitat in cadrul lansarii oficiale a candidatilor aliantei poezia "Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane", a lui Radu Gyr.

Mihail Neamtu a declarat pentru "Gandul" ca intentia lui a fost sa evoce suferintele victimelor Gulagului. "Eu cred profund in necesitatea unei confruntari cu trecutul traumatic, fie cel provocat in contextul Holocaustului, fie in contextul Gulagului. Cand am recitat poezia lui Radu Gyr intentionam sa cinstesc memoria victimelor Gulagului care insumeaza in Romania 2 milioane de ani de puscarie. Raportul Tismaneanu spune clar asta", a declarat Mihail Neamtu pentru "Gandul".

"Evocarea lui Gheorghe si a lui Ion a fost una profund pioasa si a avut intentia de comemorare si compasiune. In nici un caz nu m-am gandit ca invoncarea plugarilor Ion si Gheorghe poate sa trezeasca suspiciuni cu privinta unei lipse de suspiciuni fata de celelalte victime", a mai declarat Neamtu pentru "Gandul".

Neamtu admite ca poate fi acuzat doar de lipsa de inspiratie si ca ar fi putut alege o alta poezie. "Daca te indragostesti de personaje precum Vitoria Lipan nu inseamna ca inchizi ochii la crimele impotriva spiritului pe care unii intelectuali comunisti le-au comis", mai spune Mihail Neamtu.

Intrebat daca are vreo afinitate pentru miscarea legionara, Mihail Neamtu a raspuns: "Am sustinut public ca aceste crime comise in perioada comunista, inclusiv de miscarea legionara sunt impardonabile. Am sustinut public nevoie confruntarii cu problema Holocaustului. Am sustinut ca nationalismul care idolatireazeaza o figura a capitanului sau o figura mesianica a fuhrerului este o forma de erezie si un plus de patologie a gandirii politice. Aceste lucruri sunt clare in cartile mele. Acuzatiile care imi sunt aduse nu tin cont de toata activitatea mea".

Neamtu spune ca regreta confuzia creata si pentru situatia creata. Copresedintele ARD sustine ca "unii au incearca sa perpetueze in mod rauvoitor confuzia" pe marginea acestui subiect. "Daca voi avea posibilitatea sa evoc compasiunea pentru victimele comunismului voi cauta sa citez un alt autor", a adaugat Neamtu.

Intr-o postare pe contul sau de Facebook acesta explica insa de ce a recitat din poezia lui Radu Gyr.

"Cand am recitat «Ridica-te, Gheorghe...», am vrut sa onorez memoria taranilor ucisi de comunisti, iar nu sa cautionez aberatiile politice din tineretea lui Gyr. Ele sunt respingatoare si stupide. Legionarismul a fost o aberatie politica, combinand extremismul nationalist, recursul la crima si cultul mortilor", spune Neamtu pe contul de Facebook.

Neamtu mai spune ca in discursul sau utilizeaza o multime de referinte culturale. "Caut sa raman un om liber, deci uneori eclectic in stil", spune Neamtu.

Copresedintele ARD Mihai Razvan Ungureanu a declarat, joi, intrebat despre solicitarea Centrului de Monitorizare si Combatere a Antisemitismului adresata aliantei de a se delimita de Mihail Neamtu care ar instiga la extremism, ca ARD "se delimiteaza de orice manifestari de extremism si intoleranta".

"Nu doar ca ne delimitam, condamnam cu fermitate absolut orice manifestari, indiferent de forma in care ele parvin publicului, de extremism si de intoleranta. Acest lucru l-am afirmat in numeroase randuri. Este o linie de principiu de la care nu abdicam. Sunt convins, pe de alta parte, ca domnul Neamtu poate sa va dea explicatie si poate de asemenea sa se justifice. Lasam domniei sale capacitatea de a face asta", a precizat Mihai Razvan Ungureanu, intr-o conferinta de presa.

"Pe de alta parte insa, noi nu-l uitam pe domnul Sova si speram ca domnul Sova sa fi invatat ceva in urma drumului pe care l-a facut la Washington si speram de asemenea ca pe langa manifestarile de extremism si de intoleranta, pe care noii membri ai PNL vad ca le continua - si aici nu vorbim doar de intoleranta etnica, vorbim si de misoginism, vorbim si de intoleranta la pareri -, speram ca acest lucru sa fie foarte clar si pentru liderii USL, politica intr-o tara civilizata nu se face cu bata sau cu o gandire rezumata", a mai spus Mihai Razvan Ungureanu.

Sursa foto: mihailneamtu.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri