La sfârşitul lunii septembrie 2022, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,88%, mai mare decât rata şomajului recalculată pentru luna anterioară cu 0,02 pp şi mai mică cu 0,03 pp decât cea din luna septembrie a anului 2021, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie 2022 a fost de 225.424 de persoane, mai mare cu 1.380 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 38.571 au fost şomeri indemnizaţi şi 186.853 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 519 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.899 persoane faţă de luna precedentă.

Citește și: REPORTAJ. Toamna aceasta se numără joburile, la târguri față în față, ca înainte de pandemie. Ce am găsit la Angajatori de TOP

Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (82,89%) a crescut faţă de luna precedentă cu 0,34 pp.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (54.069), urmaţi de cei cu vârsta de peste 55 ani (43.808), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (14.848).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,17%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,68% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,77 %.

Rata şomajului a fost calculată folosind noile date primite de la INS privind populaţia activă civilă la data de 01.01.2022.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri