Deși sub atacul direct al rușilor din 24 februarie, afacerile din Ucraina găsesc modalități pentru a se menține pe linia de plutire. Unul dintre exemple este grupul hotelier Ribas, deținut de antreprenorul Arthur Lupashko, ale cărui hoteluri au devenit loc de refugiu pentru ucrainenii izgoniți de conflict. Din cele 25 de hoteluri aflate pe teritoriul Ucrainei, doar șase sunt deschise, iar în luna mai, dacă lucrurile merg bine, va fi redeschisă încă o unitate în Odesa.

Am discutat online cu Arthur, care ”ne-a primit” în biroul său din Odesa, vorbindu-ne relaxat, dar încrezător în victoria Ucrainei în acest conflict. În ciuda situației prin care trece țara sa, hotelierul nu renunță la a-și promova unitățile de cazare din destinațiile ucrainene pe rețelele sociale.

”În prezent, hotelurile deschise la nivelul Ucrainei nu au profit, se lucrează pe zero. Camerele pe care încă le putem ține deschise sunt destinate oamenilor care fug din calea războiului, celor care au rămas fără locuință sau celor care tranzitează țara de la est la vest (pentru a părăsi Ucraina), voluntarilor, dar și jurnaliștilor”, a declarat Lupashko, pentru Wall-Street.

Unu dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din țara vecină, Ribas mai are unități deschise doar în vestul și sudul Ucrainei, estul țării fiind asaltat de bombardamente. Iar unitățile din partea de vest funcționează la circa 20% din capacitate, potrivit informațiilor furnizate de hotelier.

De la pandemie la război: cum funcționează acum hotelurile din Ucraina

Inclusiv restaurantele hotelurilor s-au adaptat noii realități și au transformat meniurile a la carte într-un fel de bufet suedez.

„Dacă înainte serveam un fel de mâncare, acum porționăm mâncarea astfel încât să putem servi trei în locul uneia. Încercăm să menținem calitatea hranei și să asigurăm oaspeților strictul necesar. De asemenea, funcționăm la costuri minime pentru ca oamenii să își poată permite plata cazării”, a mai spus Lupashko.

Hotelierul a precizat că, în medie, o noapte de cazare cu mic dejun inclus, pentru două persoane costă în jur de 30-40 dolari (între 130 și 180 de lei).

De asemenea, din cei circa 500 de angajați ai grupului, aproape jumătate se mai află în Ucraina și lucrează în hoteluri, în măsura în care se poate lucra. Cei care au ales să plece, fie au copii, fie sunt voluntari la diferite centre, fie s-au înscris în armată.

”Războiul nu a fost în planul nimănui, nu există buncăre în hotelurile noastre. Parcările subterane sau camerele de schi (pentru hotelurile din zonele montane) sunt adăposturile pe care le folosim. Improvizăm spații în care să ne protejăm, dacă este cazul”, a mai spus acesta.

Încă un hotel redeschis din luna mai

Arthur Lupashko și echipa sa sunt optimiști în legătură cu poziția Ucrainei față de acest conflict și sunt siguri că țara va învinge în următoarele două-trei luni. Și tocmai pentru că au această certitudine, în luna mai ar urma să fie redeschisă încă o unitate de cazare în Odesa (unul dintre orașele la care aspiră rușii, dar care a fost puțin atacat).

Astfel, în Ucraina ar opera șapte hoteluri din grupul Ribas.

Nici construcțiile nu se opresc

În plus, acesta a precizat că lucrările la noi construcții sunt încă în derulare, nu au fost oprite, în ciuda blocajelor logistice.

”Nu ne așteptam la război, însă nu cedăm în fața lui. Chiar dacă estul țării este blocat, hotelierii din Ucraina continuă lucrările. Bineînțeles, sunt mari probleme cu stocurile și cu materia primă, însă nu punem pauză construcțiilor”, a adăugat Lupashko.

Fără turism în Ucraina pentru următorii doi-trei ani

După doi ani de pandemie în care, așa cum spune Lupashko, lucrurile au mers exemplar pentru turismul intern, războiul este cel care blochează orice urmă de călătorie în următorii ani.

”Pandemia a fost ca o revitalizare pentru turismul intern. Ucrainenii au cheltuit banii în țara lor și au cunoscut locuri în care nu fuseseră niciodată, cum ar fi Odesa sau chiar Kievul. Cât despre război, nu ne așteptăm la turism în Ucraina în următorii doi-trei ani”, a declarat Lupashko.

Hotelierul a precizat că, în contextul conflictului, turismul va fi caracterizat de refugiați sau de voluntari.

Primii pași pentru refacerea Ucrainei

Așa cum am menționat mai sus, există mult optimism în Ucraina în ceea ce privește victoria în fața Rusiei, în ciuda atacurilor constante. Însă reconstrucția țării va dura între cinci și zece ani, spune hotelierul.

”Suntem siguri că vom învinge, iar în următorii cinci sau zece ani, Ucraina se va transforma în bine, mai ales că, sperăm noi, vom intra și în Uniunea Europeană și vom avea parte de sprijin occidental”, a adăugat Lupashko.

Hotelierul a și gândit un prim pas în reconstrucția țării, constând în tabere în care oamenii care se reîntorc în țară să se poată caza, până când locuințele lor vor fi refăcute. Ulterior, taberele vor fi transformate în locuri de joacă sau spații pentru evenimente, poate chiar dispensare.

Citeste si:

    De asemenea, Ribas Hotel Group are planuri de extindere, intenția fiind de a cumpăra hoteluri din alte state sau de a ridica unități noi. Lupashko a precizat că și România poate fi o variantă, mai ales că este țară vecină.

    Reacția internațională asupra conflictului: între ajutor și egoism

    În altă ordine de idei, Lupashko susține că a fost plăcut surprins de reacția internațională, chiar dacă a fost una politică (venind din partea politicienilor). În plus, a precizat că are prieteni care s-au refugiat în România și au fost foarte bine primiți.

    În același timp, Arthur Lupashko face apel la colegii din industria ospitalității la nivel internațional să nu profite de statutul de refugiat al ucrainenilor și să îi angajeze pe poziții inferioare cunoștințelor și specializării lor.

    Citeste si:

      ”Directorul de operațiuni al hotelului din Harkov este ospătar într-un restaurant, în prezent, spre exemplu. E foarte dificil să găsim oameni în domeniul HoReCa și e important să nu tăiem speranțele oamenilor. Mai ales că ucrainenii sunt dispuși să muncească. Singura problemă a ucrainenilor este că trebuie să învețe limba țării în care ajung”, a explicat Lupashko.

      Ribas Hotel Group este unul dintre cele mai mari lanțuri hotelieri din Ucraina, având 25 de unități de cazare pe întreg teritoriul ucrainean și un hotel în Polonia, acestea fiind încadrate la trei sau patru stele. Hotelurile din Ucraina însumează 1.000 de camere, compania având (înainte de conflict) 500 de angajați. Compania are două sedii în Ucraina, unul în Odesa și celălalt în Lviv.

      Sursa foto: Arthur Lupashko/Facebook

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Cristina Marin
      Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Internațional »


      Setari Cookie-uri