Germania va deveni, incepand cu 1 noiembrie, prima tara europeana care va legaliza posibilitatea de a inscrie termenul "sex nedeterminat" pe certificatul de nastere al bebelusilor, a anuntat The Guardian, citand cotidianul Süddeutsche Zeitung.
Potrivit Le Monde, bebelusii intersexuali, adica aceia care prezinta o ambiguitate sexuala constitutiva, provenind dintr-o anomalie aparuta in procesul de determinare a gonadelor (ovare si testicule) sau in diferentierea organelor genitale, vor putea fi declarati "nedeterminati" la nastere, anunta Mediafax.

Daca transsexualii, care au sentimentul ca apartin celuilalt sex decat acela atribuit de biologie, sunt deja recunoscuti in mod legal in Germania, de aceasta data este vorba de un prim pas catre recunoasterea statutului hermafroditilor si a faptului ca omul nu este neaparat un barbat sau o femeie. In majoritatea tarilor, intersexualii sunt intotdeauna determinati la nastere de catre un sex sau celalalt.

Aceasta recunoastere a celui de-al treilea gen de catre Berlin a avut la baza o recomandare a Curtii Constitionale care considera ca genul resimtit si trait reprezinta un drept uman de baza.

Persoanele care vor fi inregistrate cu un sex "nedeterminat" vor putea totusi in orice moment din vietile lor sa isi modifice identitatea sexuala pe certificatul de nastere daca vor dori acest lucru.

In Europa, un nou-nascut din 5.000 este vizat - in Franta se nasc circa 200 astfel de bebelusi in fiecare an. In emisfera nordica, peste 50% din persoanele vizate au un sex genetic feminin (XX), cu ovare corect diferentiate, dar care au primit cantitati prea mari de hormoni masculini (sau androgeni) in timpul vietii intrauterine.

Acest dezechilibru este cauzat de o maladie a glandelor suprarenale: acestea sintetizeaza mai multi hormoni androgeni decat ar trebui, fapt care "virilizeaza" embrionii feminini. Pentru a ajunge la o sexualitate "normala", aceste persoane trebuie in general sa suporte una sau mai multe interventii chirurgicale.

In Statele Unite, asociatiile care militeaza pentru apararea drepturilor intersexualilor lupta pentru ca aceste interventii sa nu fie practicate la nastere, ci la o varsta la care pacientul poate sa decida el insusi care este sexul cu care se identifica. Cei mai multi dintre medici considera insa ca o operatie rapida dupa nastere ramane de preferat, pentru ca bebelusul sa creasca si sa se identifice inca din copilarie ca baiat sau fata.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri