În București, la Mănăstirea Radu Vodă s-au adunat mai mulți credincioși pentru a se închina la moaștele Sfântului Nectarie și a Sfântului Efrem cel Nou. Majoritatea au respectat măsurile de protecție împotriva COVID-19, dar autoritățile au permis accesul și persoanelor care nu sunt din București.

De la ora 7, zeci de persoane s-au adunat la Mănăstirea Radu Vodă din centrul Bucureștiului pentru a se închina la moaștele Sfântului Nectarie și a Sfântului Efrem cel Nou.

Moaștele au fost scoase la ora 11. Cei mai mulți dintre credincioși au respectat măsurile de protecție împotriva COVID-19. S-a menținut distanțarea socială și oamenii aveau măști pe care le purtau corect, acoperind gura și nasul. Ei au așteptat, în medie, 15-20 de minute pentru a ajunge să sărute racla în care erau moaștele, care, după fiecare credincios, era dezinfectată.

Totuși, mulți dintre ei nu erau din București. Reporterul wall-street.ro a întrebat jandarmii dacă e nevoie de buletin de București ca să poți pătrunde în curtea bisericii, iar aceștia au spus că da. Unul dintre ei a explicat că „mulți nu au buletin. Nu vrem să pierdem timpul și să îi verificăm prin stație. Dacă spun că sunt din București, îi lăsăm să intre”.

În realitate, situația arăta un pic diferit. Înainte să fotografieze, reporterul wall-street.ro a încercat să intre în curtea bisericii fără să aibă reședința sau domiciliul în București. Un jandarm însoțit de un domn de la o firmă de pază care purta masca sub nas l-au anunțat că nu e nevoie de buletin și l-au lăsat să intre. Mai târziu, când acesta s-a dus cu camera de filmat și s-a prezentat drept reporter, aceștia au spus că, de fapt, e nevoie de buletin.

Mai mulți credincioși veniți din toate regiunile țării i-au spus reporterului că nu li s-a cerut buletinul. Reporterul nostru a stat lângă dispozitivul de jandarmi ca să vadă dacă aceștia verifică dacă cei care vin să se închine le sunt bucureșteni. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Măsurile luate de Guvern pentru prevenirea răspândirii COVID-19 indică faptul că, în Capitală, pot participa la pelerinaje doar persoanele care dovedesc faptul că au reședința sau domiciliul în Municipiul București.

"Având în vedere contextul social actual şi dorind o bună rânduială a sărbătorii vă îndemnăm să vă închinaţi sfintelor moaşte atât în zilele precedente sărbătorii, cât şi după. Îndemnăm credincioşii să respecte hotărârile autorităţilor de stat cu privire la purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice", transmit reprezentanţii aşezământului monahal, citaţi de Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, conform Agerpres.ro.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, numit Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer, care s-au săvârşit pentru cei care s-au închinat cu credinţă sfintelor sale moaşte, este unul din cei mai iubiţi sfinţi din Grecia, dar nu numai.

Sursa foto: Andrei Petre / Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andrei Petre
Andrei e un tânăr reporter care lucrează în presă de aproape patru ani. Crescut în presa independentă, a învățat bazele jurnalismului la Casa Jurnalistului , ca mai apoi să-și croiască un drum pe la publicațiile independente din România. Chiar dacă a spus că nu o să lucreze niciodată în presa "mainstream", a ajuns la Wall-Street.ro ca să se disciplineze și să își antreneze scriitura. Încearcă să înțeleagă modul în...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri