Croația este una dintre cele mai vizitate 20 de țări din lume, tocmai de aceea turismul domină sectorul de servicii al economiei croate și produce până la 20% din PIB-ul țării. Deși anul trecut a fost unul dezastruos pentru turism, în 2021 croații fac tot posibilul pentru a atrage cât mai mulți turiști: vaccinarea personalului din turism, locații de testare în resorturi și chiar o platformă cu zonele “COVID-free”.

“Anul trecut am înregistrat o scădere de 70% a numărului de turiști, până la 7 milioane de persoane, dintre care 70.000 au provenit din România”, a declarat E.S. Marija Kapitanovic (foto), ambasadoarea Croației la București, într-un interviu acordat wall-street.ro.

Oficialul croat consideră că trendul în turism din acest an va fi vizitarea țărilor vecine pentru că turiștii să tem încă să plece foarte departe de casă. Tocmai de aceea un mare avantaj pentru Croația este o infrastructură rutieră foarte bine pusă la punct – în doar 15 ani croaţii şi-au dublat numărul de kilometri de autostradă şi au cele mai bune drumuri din această parte a Europei. Dacă la sfârşitul anului 2002 Croaţia avea 749 de kilometri de autostradă şi drum expres, la sfârşitul anului 2016 totalul de kilometri era de 1.314.

“Vara trecută, în plină pandemie, mulți români veneau la ambasadă să se intereseze de condițiile de călătorie în Croația, majoritatea voiau să meargă cu mașina proprie. Sperăm că interesul acestora pentru turismul croat să se mențină și în acest an”, a mai spus ambasadoarea Croației care, la rându-i, călătorește frecvent cu mașina în Croația.

Condițiile de călătorie în Croația

Diplomatul croat a menționat și condițiile actuale de călătorie în țara pe care o reprezintă:

  • un test PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau un test rapid antigen negativ, efectuat cu maximum 48 ore anterior intrării. Persoanele care nu prezintă la intrarea pe teritoriul croat rezultatul negativ al unui test pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 au posibilitatea de a efectua un test molecular tip PCR sau test rapid antigen, după intrarea în Croaţia, pe cheltuială proprie
  • un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, dacă au trecut cel puțin 14 zile de la cea de-a doua doză de vaccin sau de la doza unică (în cazul vaccinului care se administrează într-o singură doză);
  • un test molecular tip PCR cu rezultat pozitiv sau un test rapid antigen prin care se confirmă că persoana a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 180 de zile anterioare intrării în Croația și pentru care au trecut cel puțin 11 zile de la data confirmării până la intrarea pe teritoriul croat.

Locuri mai puțin aglomerate de vizitat în Croația

Anul acesta este esențial să avem sentimentul că riscurile unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în timpul vacanței sunt cât mai reduse, de aceea Ambasadoarea Croației ne-a oferit câteva recomandări de locuri mai puțin cunoscute pe care le putem vizita într-o vacanță în Croația.

Sinj

Orașul Sinj este centrul regiunii Cetina din regiunea Dalmația. Înconjurat de munții Kamešnica, Svilaja și Dinara, Sinj este situat la aproximativ 13 km distanță de autostrada A1 și la 30 km distanță de Marea Adriatică.

Orasul Sinj Croatia

În 1513 Sinj a căzut în mâinile otomanilor, până în 1686, când a intrat sub stăpânire venețiană. Totuși, otomanii au încercat în continuare să recâștige orașul, cea mai mare luptă având loc în anul 1715, când 700 de apărători ai Sinjului au respins un atac de 40.000-60.000 de otomani. Dezordonată, armata otomană a părăsit atunci regiunea Cetina Krajina. În amintirea victoriei lor, apărătorii supraviețuitori au instituit turneul Alka, o faimoasă competiție ecvestră organizată în prima duminică din august de mai bine de trei sute de ani.

“Turneul Alka este protejat de UNESCO ca patrimoniu imaterial mondial. Este un simbol al luptei pentru libertate și unește trecutul și viitorul”, explică E.S. Marija Kapitanovic.

Festival Alka CroatiaFestival Alka Croatia

Varazdin

Situat în nord-vestul Croației, pe malurile Râului Drava, orașul Varazdin este cunoscut și ca „Viena Croației” sau „Capitala Barocă a Croației”. Orașul Varazdin este important pentru istoria Croației, acesta fiind capitala țării până când a fost distrus, aproape în totalitate, de un incendiu, în anul 1776. De accea, în centrul istoric al orașului se află o mulțime de palate și alte construcții impresionante prin arhitectura lor, multe dintre acestea fiind, însă, ridicate prin secolul al XVIII-lea.

Varazdin CroatiaVarazdin Croatia

În plus, localnicii fac tot ce pot pentru a-și păstra vii tradițiile: de exemplu, Varaždinske barokne večeri, adică Serile Barocului din Varazdin, cel mai important și festival din nord-vestul Croației, care are loc începând din anul 1971.

"Celebrul festival are loc timp de opt zile, de la finalul lunii septembrie până la începutul lunii octombrie. Artiști plastici, precum și muzicieni vin în Varazdin pentru a participa la acest festival", mai spune oficialul croat.

Festival Varazdin Croatia

Rijeka

Orașul Rijeka, situat pe coasta de nord a Golfului Kvarner, este cel mai mare port și nod de transport comercial al țării și al treilea cel mai mare oraș din Croația.

Rijeka Croatia

Rijeka Croatia

Printre atracțiile acestui oraș se numără vechiul castel și bisericile, precum și o serie de muzee și galerii impresionante. În plus, merită vizitat Parcul Național Risnjak, o zonă montană cu numeroase trasee pentru entuziaștii de mișcare în aer liber. Orașul este, de asemenea, renumit pentru carnavalul său anual, cel mai mare eveniment din Croația.

Festival Rijeka Croatia

Există mai multe plaje frumoase în oraș, cele mai populare fiind în apropiere de Icici, Klenovica, Lovran, Opatija și Volosko.

În apropierea imediată găsim și stațiunea Opatija, situată la doar 14 km la est de Rijeka. Opatija este un loc minunat pentru înot, iar principala atracție este Muzeul croat al Turismului, care se află în cadrul vilei Angiolina, construită în stil neo-clasic.

Motovun

Motovun este un oraș medieval, într-o zonă muntoasă din Istria, în apropierea localităților în care trăiește comunitatea de români din peninsulă. Orașul este înconjurat de plantații păduri în care se găsesc trufe, turiștii chiar pot participa la vânătoare de trufe alături de câini special antrenați pentru asta.

Motovun CroatiaMotovun Croatia

“În Motovun are loc, în luna iulie, un cunoscut festival de film, unde, de-a lungul timpului, au participat și multe filme românești. De exemplu, anul trecut, regizorul Adrian Silișteanu a câștigat premiul pentru cel mai bun scurt metraj cu “Scris/Nescris”, mai spune ambasadoarea.

Pe lângă cele patru recomandări de mai sus, Croația oferă o multitudine de alte locuri de vizitat: are circa 1200 de insule, 8 zone declarate Parc naţional, 11 Parcuri naturale și 7 momumente protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului cultural mondial.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri