Pe 5 noiembrie 2024, Statele Unite ale Americii aleg un nou preşedinte. Candidații pe care se va putea pune ștampila sunt Donald J. Trump (republican, al 45-lea preşedinte american) şi Kamala Harris (democrată, actuală vicepreşedintă a SUA).
Alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie 2024 reprezintă cea de-a 60-a alegere prezidenţială din istoria SUA. Votanţii vor alege un preşedinte şi un vicepreşedinte pentru un mandat de patru ani. Anterior, preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, membru al Partidului Democrat, a candidat pentru un nou mandat, dar ulterior s-a retras.
Alegeri prezidențiale SUA: Ce responsabilități are președintele
În SUA, preşedintele cumulează atât atribuţiile unui şef de stat, cât şi pe cele ale unui prim-ministru, astfel încât preşedintele conduce executivul (administraţia), într-un tip de regim, cunoscut în literatura de specialitate ca regim prezidenţial, după cum notează Agerpres.
Regimurile prezidenţiale sunt caracterizate de o separare rigidă a puterilor în stat (legislativ, executiv şi judiciar) şi sunt definite în opoziţie cu regimurile parlamentare. Într-un regim prezidenţial, preşedintele este puternic şi independent, are legitimitate populară, şi puteri extinse de politică internă şi externă. Independenţa preşedintelui faţă de legislativ este dată de alegerea sa populară, şi nu de către parlament ca în regimurile parlamentare.
În sistemele prezidenţiale, cum este și cel din SUA, preşedintele nu este doar deţinătorul puterii executive, ci şi şeful simbolic al statului şi poate fi înlăturat între alegeri doar prin procedura de destituire. În practică, după cum arată istoria Statelor Unite, sistemele prezidenţiale pot fi mai mult sau mai puţin dependente de cooperarea legislativului; echilibrul dintre puterea executivă şi cea legislativă în astfel de sisteme poate varia considerabil, conform articolului "The Perils of Presidentialism", Juan J. Linz ("Journal of Democracy", vol. 1, Nr. 1, Iarnă 1990, pp. 51-69).
De asemenea, timp de peste două secole, Constituţia americană a rămas în vigoare, ca urmare a unor principii de separaţie şi echilibru a puterilor în stat. Respectul pentru principiul separaţiei puterilor este adânc înrădăcinat în fiecare stat american, ca modalitate de apărare împotriva tiraniei, astfel încât fiecare putere să le poată controla pe celelalte două, conform www.annenbergclassroom.org, www.whitehouse.gov şi www.archives.gov.
În SUA, președintele țării este parte din puterea executivă a țării
Preşedintele american este ales o dată la 4 ani, pentru maximum 2 mandate (sau termene) consecutive sau nu. Puterea executivă este încredinţată preşedintelui Statelor Unite, care acţionează şi ca şef de stat şi comandant şef al forţelor armate, conform www.whitehouse.gov.
De asemenea, preşedintele este responsabil pentru implementarea şi aplicarea legilor survenite de la Congres şi, în acest scop, numeşte şefii agenţiilor federale, şi pe cei ai Cabinetului. Alături de preşedinte, vicepreşedintele face parte, de asemenea, din puterea executivă, putându-şi asuma, în anumite condiţii, prerogativele prezidenţiale. Incluzând membrii forţelor armate, ramura executivă a sistemului constituţional american cuprinde peste 4 milioane de persoane.
Deciziile executive sunt luate de preşedinte, iar membrii cabinetului sunt oficial consideraţi consilieri ai preşedintelui pe domeniile legate de responsabilităţile oficiilor lor. Cabinetul (echivalentul unui consiliu de miniştri) include vicepreşedintele şi 15 şefi ai departamentelor executive. Aceştia sunt numiţi secretarii pentru agricultură, comerţ, apărare, educaţie, energie, sănătate şi servicii umane, securitatea patriei, locuinţe şi dezvoltare urbană, interne, muncă, de stat, transport, finanţe, afacerile veteranilor, şi justiţie. Acestor departamente li se alătură şi alte agenţii executive, cum ar fi CIA sau Agenţia pentru Protecţia Mediului, ai căror şefi nu fac parte din Cabinet, dar care se află sub deplina autoritate a Preşedintelui.
Preşedintele numeşte, de asemenea, şefii a peste 50 de comisii federale independente, cum ar fi Federal Reserve Board sau Securities and Exchange Commission, precum şi judecători federali, ambasadori şi alte birouri federale.
Preşedintele are prerogativa de a semna legislaţia şi de a se opune proiectelor de lege adoptate de Congres (drept de veto), deşi Congresul poate trece peste dreptul de veto cu votul a două treimi din ambele camere, scrie www.senate.gov.
Preşedintele american are atributul de a negocia şi semna tratate, pe care Senatul le ratifică ulterior.
Preşedintele are, de asemenea, puterea de a extinde graţierea şi clemenţa pentru crimele federale, se mai arată pe site-ul www.whitehouse.gov.
Preşedintele american are responsabilitatea "de a da, din când în când, Congresului informaţii despre starea Uniunii". În mod tradiţional, preşedinţii americani susţin discursul privind starea Uniunii în cadrul unei sesiuni comune a Congresului în fiecare lună ianuarie (cu excepţia anilor inaugurali), în care îşi prezintă agenda pentru anul următor.
Alegeri SUA: Ce condiții trebuie îndeplinite pentru un al doilea mandat
Cel de-al 22-lea amendament la Constituţia Statelor Unite, adoptat în 1951, interzice oricui candidat să fie ales ca preşedinte pentru un al treilea mandat. Interzice, de asemenea, ca o persoană să fie aleasă pentru mai mult de un mandat dacă înainte a îndeplinit funcţia de preşedinte sau preşedinte interimar pentru mai mult de doi ani în mandatul de preşedinte al altei persoane.
Constituţia Statelor Unite ale Americii, scrisă în 1787, ratificată în 1788 şi în vigoare din 1789, cea mai longevivă cartă constituţională din lume, a pus bazele unei uniuni federale de state suverane şi un guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele Confederaţiei, conform www.senate.gov. Articolele Confederaţiei, adoptate în 1781, au constituit prima formă a unui act de guvernare al SUA, fiind de fapt o primă încercare de scriere a unei constituţiei moderne. Aceste Articole au fost înlocuite de Constituţia Statelor Unite la 21 iunie 1788, când statul New Hampshire a fost cel de-al nouălea stat din cele 13 originare care a ratificat Constituţia SUA. În realitate, Articolele Confederaţiei au fost în vigoare până la 29 mai 1790, când ultimul stat, Rhode Island, a ratificat Constituţia SUA. După adoptarea Articolelor Confederaţiei, funcţia de Preşedinte al Congresului Continental a fost redenumită "President of the United States in Congress Assembled" ("Preşedinte al Statelor Unite ale Americii al Congresului").
