Tarifele practicate de hotelierii bulgari atrag din ce in ce mai multi turisti romani atat in timpul saptamanii cat si pe perioada weekendului, potrivit lantului hotelier Sol Melia, una dintre cele mai importante retele hoteliere de pe piata bulgara.


“Numarul turistilor romani care isi petrec weekendul pe litoralul bulgaresc a crescut continuu in ultimii doi ani; in hotelurile Sol Melia Bulgaria, care insumeaza 2.000 de camere, in 2010, comparativ cu anul precedent, am avut deja cu 11% mai multi turisti care au venit doar pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana”, a declarat Maria Shishkova, director de vanzari si marketing Sol Melia Bulgaria.

Statiunea Nisipurile de Aur continua sa fie preferata de romani, atragand un numar din ce in ce mai mare de turisti in weekend-uri. “Melia Grand Hermitage, care este cel mai mare hotel din statiune, a inregistrat in acest an o crestere de 15 % a numarului de turisti romani care vin la sfarsit de saptamana, comparativ cu 2009 si, respectiv, o crestere de 27% fata de anul 2008”, a precizat Antonio Arnedo, general manager al hotelului Melia Grand Hermitage.

Motivele acestor cresteri sunt multiple: pentru turistii care locuiesc in Sudul Romaniei, inclusiv Bucuresti, distanta este comparabila cu cea pe care trebuie sa o parcurga pana la litoralul romanesc, iar drumul pana la Varna nu este deloc aglomerat. In plus, foarte des, preturile practicate de hoteluri pentru weekend-uri nu sunt mai mari decat cele aferente vacantelor de sapte zile sau mai mult.

In luna iulie, hotelul de 5 stele Melia Grand Hermitage a practicat preturi cuprinse intre 77 si 108 euro/ zi per persoana in regim “all inclusive” si, respectiv, intre 47 si 78 euro/ zi per persoana pentru cazare si mic dejun, indiferent de numarul de zile achizitionate de turisti.

Statiunile Nessebar si Obzor au inregistrat la randul lor o crestere a numarului de turisti romani care vin sa isi petreaca weekend-urile; desi pentru bucuresteni - de exemplu- distanta este cu circa 100 km mai mare decat cea pe care acestia o parcurg pentru a ajunge pe litoralul romanesc, timpul necesar drumului este adesea mult mai scurt sau egal, traficul fiind mult mai lejer.

“Numarul turistilor romani care isi petrec weekend-urile in hotelurile noastre de 4 stele din Nessebar a crescut in acest an cu 12% fata de anul trecut, in timp ce la Sol Nessebar Palace (hotel de 5 stele) am avut cu 28 % mai multi turisti romani care au venit in 2010 pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana, comparativ cu anul precedent”, a precizat Lubo Lipchev, general manager Sol Nessebar Resort.

“In ceea ce priveste facilitatile noastre de vacanta din Obzor, in acest an in weekend-uri numarul de romani a crescut deja cu 25 % fata de 2009”, a adaugat Ivan Donev, general manager of Sol Luna Bay.

Preturile practicate de hotelurile de 4 stele din reteaua Sol Melia Bulgaria, in regim “all inclusive”, au fost in luna iulie cuprinse intre 61 - 78 euro/ zi per persoana in Nessebar si, respectiv, intre 65- 75 euro/ zi per persoana in Obzor.

In plus, copiii in varsta de pana la 12 ani beneficiaza de un regim special: cazarea in camera cu parintii este gratuita pentru un copil, iar pentru cel de-al doilea copil reducerea la cazare este de 50% in toate hotelurile Sol Melia din Bulgaria.

Desi in crestere in ultimii ani, turismul de weekend are o pondere redusa in totalul vacantelor achizitionate in hotelurile de pe litoralul bulgaresc. “Din totalul vacantelor achizitionate de turistii romani, numai 20 % au o durata de doar 2- 3 zile; majoritatea biletelor de vacanta au o perioada de 7 zile. Turismul de weekend nu este un segment pe care sa ne bazam afacerile, dar il incurajam intrucat contribuie la cresterea gradului de ocupare al camerelor”, a aratat Maria Shishkova.

Sol Melia opereaza 300 de hoteluri in 30 de tari aflate pe 4 continente. Brandurile hoteliere ale companiei includ Grand Melia, Melia Hotels & Resorts, ME by Melia, Innside, TRYP Hotels, Sol Hotels, Paradisus Resorts si Sol Melia Vacation Club.

In Bulgaria, Sol Melia opereaza cinci hoteluri de 4 sau 5 stele: Melia Grand Hermitage (Nisipurile de aur), Sol Luna Bay Resort (Obzor), Sol Nessebar Bay, Sol Nessebar Mare si Sol Nessebar Palace (Nessebar). Hotelurile operate de Sol Melia Bulgaria au o capacítate totala de 2.000 de camere, echivaland cu peste 35% din capacitatea lanturilor hoteliere internationale de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre.

Mandatul pentru dezvoltarea Sol Melia Bulgaria implica extinderea afacerii si tari vecine precum Romania, Serbia, Grecia si Macedonia.

Vezi si: Cum a devenit romana limba oficiala pe litoralul bulgaresc


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri