Presedintele Traian Basescu a sosit, duminica, la ora transmiterii acestei stiri, la manifestarile organizate in cadrul Targului de Fete, eveniment organizat pe Muntele Gaina din judetul Alba, pe un platou aflat la aproape 1.500 de metri altitudine.
Potrivit unor fotografii publicate, duminica dimineata, pe pagina oficiala de Facebook a sutinatorilor presedintelui Traian Basescu, seful statului a petrecut noaptea la o pensiune de trei margarete din Muntii Apuseni, din comuna Vidra, scrie Mediafax.

Targul de Fete de pe Muntele Gaina, un platou montan aflat la aproape 1.500 de metri altitudine, este cea mai mare sarbatoare populara in aer liber din Romania.

Presedintele ar urma sa asiste la spectacolul de muzica populara organizat in cadrul Targului de Fete.

Targul de Fete este organizat atat in Avram Iancu, cat si pe Muntele Gaina si cuprinde spectacole in aer liber de muzica usoara si populara, un targ al mesterilor populari, dar si un concurs de traditii si folclor intre mai multe comune din Alba.

Potrivit organizatorilor, la manifestari sunt asteptati cateva mii de participanti, fiind asigurate conditii pentru acestia atat in Avram Iancu, cat si pe Muntele Gaina, unde au loc manifestarile.

Targul de Fete din acest an de pe Muntele Gaina a debutat sambata dimineata, in comuna Avram Iancu, aflata la Poalele Muntelui Gaina, cu o parada a portului popular, urmata de Festivalul concurs "Cultura pentru cultura" in care s-au intrecut in folclor, gastronomie si traditii comunele Cilnic, Ciugud, Rosia de Secas si Vadu Motilor.

Sambata seara, a avut loc si un spectacol folcloric sustinut de tulnicaresele din Avram Iancu impreuna cu membrii Ansamblului Folcloric al Judetului Alba si elevii Claselor Scolii de Arte si Mestesuguri din cadrul Centrului de Cultura "Augustin Bena" Alba.

Spectacolul s-a incheiat cu recitaluri ale interpretilor de folclor Veta Biris si Ciprian Pop.

Sambata seara, dupa ora 21.00, manifestarile s-au mutat pe Muntele Gaina, unde a avut loc un spectacol de muzica usoara sustinut de formatiile Desperado si Spitalul de Urgenta, iar petrecerea s-a incheiat tarziu in noapte cu focuri de tabara, focuri de artificii si o discoteca in aer liber.

In cea de-a doua zi a sarbatorii, duminica, toate manifestarile au loc doar pe Muntele Gaina si au inceput la ora 9.00 cu o slujba Te Deum la Crucea Iancului, iar de la ora 10.00 s-a deschis targul mesterilor populari.

In jurul amiezii, pe platoul montan de pe Muntele Gaina va avea loc un spectacol folcloric in care vor evolua Ansamblul Folcloric al Judetului Alba, Ionut Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Ansamblul folcloric "Oltenasii" din Basarabi-Calafat, Ansamblul folcloric "Spicul" din Olari, judetul Arad, Ansamblul folcloric "Muguri si mladite de tezaur" din Beius, judetul Bihor si Ansamblul "60 Plus" din Alba Iulia.

Targul de Fete de pe Muntele Gaina este cea mai mare sarbatoare traditionala romaneasca in aer liber, fiind organizata in fiecare an in cea mai apropiata duminica de data de 20 iulie, praznicul Sfantului Ilie.

Batranii povestesc ca pe Muntele Gaina nu s-au vandut fete niciodata, fiind vorba despre cu totul altceva: o sarbatoare a tuturor motilor, in care tineri, fete si baieti, joaca, petrec, canta, fac cunostinta feciorii cu fetele din locuri departate, pentru ca apoi, multi dintre ei sa se casatoreasca. Targul de fete de pe Gaina este mentionat prima data in anul 1816, dar se pare ca este mult mai vechi.

In decursul anilor, potrivit istoricilor, la Targul de Fete au participat personalitati importante precum imparatul austriac Franz Joseph I, in timpul unei vizite in Transilvania, in 1852, prim-ministrul Romaniei din perioada interbelica Ionel I. C. Bratianu, pentru vizita acestuia fiind amenajata o tabara de corturi sau regele Romaniei Ferdinand I, in 1952, in prezenta caruia s-a sfintit "Crucea Iancului".

Targul de Fete este organizat pe Muntele Gaina, pe un platou situat la o altitudine de 1.486 de metri, intr-o zona aflata la limita dintre judetele Alba, Arad, Bihor si Hunedoara.

"Targul de Fete" a fost inregistrat in urma cu cativa ani la OSIM, ca marca inregistrata, de catre Consiliul Judetean Alba.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri