Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că la nivelul consilierilor generali există un consens în vederea simplificării regulamentului de parcare, astfel încât să existe un singur tarif pentru toate locurile administrate de Primăria Capitalei.

Întrebat dacă există la nivelul municipalităţii intenţia de a modifica regulamentul de parcare, astfel încât să nu existe zone diferenţiate, ci un tarif unic de cinci lei, Nicuşor Dan a confirmat, scrie Agerpres.

"În momentul de faţă există zona zero cu 10 lei, zona I cu 5 lei şi zona II cu 2,5 lei, dar în zona II sunt extrem de puţine locuri de parcare - nu ştiu dacă sunt 150-200, din cele 10.000 care există cu totul. Şi atunci, pentru moment, pentru ca lucrurile să fie simple pentru toată lumea, este o propunere care este îmbrăţişată de consilierii generali, să simplificăm foarte tare regulamentul acesta. (...) (Această propunere, n.r.) nu este în vigoare acum, dar vă confirm că aceste discuţii există şi există, practic, un consens pe subiectul acesta", a spus el.

Citește și: Noi reguli de parcare în București - șoferii riscă amenzi și blocarea mașinilor, dacă nu plătesc parcările publice

Totodată, primarul a remarcat că după ce autoritatea locală a început să aplice regulamentul privind parcările, mai mulţi cetăţeni au ales să îşi lase maşina la periferie şi să folosească transportul în comun.

"Deodată, s-a populat mult mai mult parcarea din Cora Pantelimon. De ce? Pentru că dacă tu vei spune că parcarea în centrul Bucureştiului este gratuită, oricâte park and ride-uri vei face în jurul Bucureştiului, nimeni nu o să îşi lase maşina acolo, să urce într-un mijloc de transport în comun, să vină în centru", a afirmat el.

Nicuşor Dan a subliniat că municipalitatea nu aplică regulamentul de parcare pentru a câştiga venituri suplimentare, ci pentru a genera un trafic mai civilizat. El a adăugat că până în prezent au fost marcate 10.000 de locuri de parcare, dar că numărul acestora va creşte la 150.000 într-un an şi jumătate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri