Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat recent noile tarife de referinta pentru politele de asigurare auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 si a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

Tarifele de referinta au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independenta - Deloitte Audit SRL - in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica), de varsta asiguratilor in cazul persoanelor fizice, precum si de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri).

Tariful de referinta este un reper pentru consumatori in ceea ce priveste pretul politelor auto obligatorii si reprezinta, impreuna cu factorul N, elementele in baza carora este stabilit pragul aferent incadrarii unui asigurat in categoria de client cu risc ridicat. Schimbarea relativa a primei de risc de referinta comparativ cu cea din tariful de referinta anterior nu este consistenta la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existand atat scaderi, cat si cresteri de valoare.

Tarifele de referinta vin in contextul creat de cadrul legislativ primar si secundar actual, care introduce prevederi si instrumente noi pentru piata. Printre acestea se numara si un sistem de Bonus-Malus care rasplateste comportamentul corect in trafic. Acum soferii care ajung la clasa maxima de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de prima, fata de 32% cat era prevazut de reglementarile anterioare.

La data de 31 decemrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din politele RCA pentru persoane fizice se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 48% din polite. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polite se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 26% din polite.

Astfel, ca urmare a modificarii legislatiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decat au fost aplicate in trecut. Tariful de referinta mediu ponderat in functie de numarul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinta anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinta anterior (+11%).

Publicarea tarifelor de referinta reprezinta un demers ce conduce la cresterea transparentei, la informarea si la transmiterea catre consumatori a unor informatii corecte si complete cu privire la politele RCA. Tarifele de referinta nu reprezinta tarife la care sunt incheiate politele RCA in piata.

Sursa foto: ROSSARINPHOTO / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri