Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a insistat miercuri, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti din Cobasna, pronunţându-se totodată pentru o nouă abordare a formatului de negocieri "5+2" în problema reglementării diferendului transnistrean, relatează portalul Deschide.md, citat de Agerpres.

Maia Sandu a subliniat că problema transnistreană trebuie să fie rezolvată în mod paşnic, prin respectarea integrităţii teritoriale şi în condiţiile unui stat funcţional: "Orice soluţie trebuie să se bazeze pe funcţionalitatea statului Republicii Moldova".

Referitor la retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului, Maia Sandu a menţionat că în perioada mandatului predecesorului ei în funcţie, Igor Dodon, "nu s-a prea afirmat poziţia oficială a Republicii Moldova, potrivit căreia trupele ruse trebuie retrase de pe teritoriul statului".

"Probabil, cei de la Moscova au uitat care este poziţia oficială a Republicii Moldova. Am auzit care este poziţia Rusiei, aceasta, din păcate, nu s-a schimbat. Pe lângă asta, mai avem problema armamentului din Cobasna care reprezintă un pericol şi sper că o să putem ajunge la o înţelegere destul de repede, aşa încât să putem lichida destul de repede acel armament şi să nu existe acel pericol pentru localităţile din jur, pentru că pericolul este foarte mare", a spus ea.

În ceea ce priveşte formatul de negocieri "5+2", Maia Sandu a menţionat că este nevoie de o "abordare nouă".

"Să nu ne preocupăm doar de rezolvarea anumitor probleme ad-hoc. Este nevoie de un plan clar referitor la reintegrarea ţării, cu un obiectiv foarte clar. Paşii mici nu au reprezentat nişte paşi care duc spre reintegrare... Noi avem nevoie de o strategie care să fie împărtăşită la nivel de societate în ceea ce priveşte procesul de reintegrare şi etapele acestui proces", a apreciat Maia Sandu. "Obiectivul final trebuie să fie foarte clar - reîntregirea ţării şi crearea condiţiilor egale pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova", a adăugat ea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri