Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii extrem de puternice, descrisă drept un "uragan mediteranean" (Medicane), care a lovit sâmbătă, 19 septembrie, centrul Greciei, inundând străzi şi locuinţe, conform autorităţilor elene, transmite Reuters.

Furtuna denumită "Ianos" a smuls copacii din rădăcini şi a provocat vineri întreruperi ale energiei electrice în insulele Ionice şi în vestul Peloponezului. Apoi a trecut peste zona centrală a Greciei, cele mai afectate fiind regiunile din jurul oraşelor Karditsa şi Farsala.

Corpul unei femei în vârstă a fost descoperit într-o casă inundată dintr-un sat din apropiere de Farsala, conform unui anunţ al pompierilor.

Autorităţile au declanşat acţiuni de căutare a două persoane ce au fost raportate dispărute, conform poliţiei. Ulterior, un reprezentant al pompierilor a anunţat că a fost descoperit şi cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, în apropierea spitalului din Karditsa. Deocamdată nu este clar dacă această victimă era una dintre persoanele date dispărute.

Sursa foto: Forecast Weather Greece / Facebook

Ploile torenţiale au transformat oraşul Karditsa într-un lac uriaş, conform imaginilor prezentate de televiziunile elene. Un pod s-a prăbuşit.

"Ne confruntăm cu o catastrofă totală", a declarat Nikolaos Gousios, rezident la Farsala.

Circulaţia trenurilor între Atena şi oraşul nordic Salonic a fost suspendată.

Pompierii eleni au precizat că pe perioada acestei furtuni au primit peste 2.450 de solicitări de ajutor, pentru a salva persoane blocate în casele inundate, pentru a tăia şi degaja copaci căzuţi şi pentru a pompa apa din magazine şi locuinţe.

Reţeaua de electricitate a fost puternic afectată şi sunt depuse eforturi pentru reluarea furnizării de energie electrică la Karditsa şi în insulele Ionice.

Paza de Coastă a anunţat că 5 ambarcaţiuni s-au scufundat vineri la Zakynthos şi Lefkada.

Sâmbătă, furtuna a ajuns în regiunea capitalei Atena.. Deocamdată nu au fost raportate noi pagube.

Cicloanele mediteraneene, aşa cum este Ianos, au fost raportate pentru prima oară în Grecia în 1995 şi au devenit mai frecvente în ultimii ani. O furtună similară a lovit Grecia în 2018. În 2017 inundaţiile aduse de o rupere de nori au dus la moartea a 25 de persoane şi au lăsat alte câteva sute de oameni fără adăpost.

Sursa foto: Forecast Weather Greece / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri