Astfel, peste 500 de persoane, care formeaza o coada care se intinde de la intrarea in Antipa si pana pe trotuar, spre intersectia din Piata Victoriei, asteapta sa intre in muzeu. Muzeul isi va inchide usile la ora 20.00, ultima vizita fiind permisa de la ora 19.00.

Personalul Muzeului Antipa se asteapta la un numar imens de vizitatori in cursul acestei zile. Intr-o zi "plina", inainte de renovare, Muzeul Antipa era vizitat de circa 1.000 de persoane. Pe de alta parte, la Noaptea Muzeelor, cand expozitiile puteau fi vazute gratuit, Antipa era vizitat in circa sase ore de aproximativ 19.000 de persoane.

Pentru adulti, biletul de intrare la Muzeul Antipa costa 20 de lei, in timp ce elevii trebuie sa plateasca 5 lei, iar studentii si pensionarii 10 lei. Muzeul Antipa poate fi vizitat de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 20.00.