Grupul Daimler, producatorul automobilelor Mercedes-Benz, si fabricantul de anvelope Continental prognozeaza ca pretul mare al unor produse precum otelul si cauciucul va avea un impact de cate 700 de milioane de euro asupra profiturilor lor din acest an.

Peugeot Citroen evalueaza acest impact la 500 de milioane de euro.

"Este unul dintre factorii negativi, intr-un mediu de afaceri favorabil", a declarat recent directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, la salonul auto de la Geneva.

Pretul cauciucului ar putea creste cu pana la 32% pana in decembrie, la 605 yeni pe kilogram (7.407 dolari pe tona), potrivit estimarilor analistilor si traderilor.

Citeste si:

Pretul otelului va creste mai rapid decat al materiilor prime, in primul semestru, intrucat producatorii se confrunta cu costul mai mare al minereului de fier, a anuntat in februarie asociatia europeana Eurofer.

Producatorii de automobile se confrunta si cu cresterea pretului petrolului, care a depasit 100 de dolari pe baril din cauza tulburarilor politice din Libia.