Gheorghe Rotar a spus ca, in ultima perioada, s-a scris in presa despre o noua investitie pe care concernul german Bosch ar dori sa o faca la Cluj, precizand ca aceasta nu are legatura cu investitiile preconizate la Blaj.

"Nu pleaca Bosch din Blaj. Fabrica despre care s-a scris ca ar merge la Cluj, din primavara, noi stiam ca nu se va face la Blaj. Ei au venit aici, au discutat cu noi si au spus ca nu doresc sa o faca aici din anumite motive. Au incercat Brasov, Sibiu si Cluj. Nici acum nu este luata decizia daca o fac sau nu la Cluj. Din ceea ce s-a promis la Blaj nu se duce nimic in alta parte", a spus Rotar.

El a adaugat ca, saptamana trecuta, concernul Bosch "si-a scos" autorizatia de constructie pentru prima dintre noile fabrici pe care intentioneaza sa le construiasca la Blaj.

"Ei si-au facut proiectul, le-am dat autorizatia, totul este in regula, conform intelegerii", a afirmat Rotar.
Potrivit acestuia, concernul german ar astepta un ajutor pe schema de ajutor de stat, conform legilor romanesti, care se acorda pentru investitorii straini "care investesc si creeaza peste 300 de locuri de munca sau investitia este mai mare de 50 de milioane de euro".

Gheorghe Rotar a precizat ca investitiile preconizate la Blaj se vor realiza, afirmand ca tot "ceea ce este la Blaj nu are legatura cu Clujul".

Citeste si:

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, anunta, in luna iunie a acestui an, ca Bosch Rexroth intentioneaza sa investeasca in Romania 70 - 90 de milioane de euro in crearea unor noi capacitati de productie. El a anuntat ulterior ca firma a achizitionat la Blaj, unde mai detine doua fabrici, un teren de sapte hectare, in urma unei licitatii cu strigare, pentru suma de 1,2 milioane de euro, fara TVA.

Potrivit sursei citate, concernul german Bosch este in prezent cel mai mare contribuabil la bugetul local.
Concernul german Bosch Rexroth, cel mai mare furnizor de tehnologie auto pe plan mondial, detine la Blaj doua fabrici, construite in 2007 si 2009, pe o suprafata de 23 de hectare, valoare totala a investitiilor fiind de 30 de milioane de euro.

Concernul a ales Blajul pentru a-si dezvolta capacitati de productie in Romania datorita colaborarii pe care o avea de peste 15 ani cu Intreprinderea de Aparate si Masini Unelte - I.A.M.U. Blaj, societate care in prezent lucreaza in mare parte pentru Bosch Rexroth.
La Blaj, concernul german are aproximativ 800 de angajati.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, anunta, in 30 septembrie, ca autoritatile judetene sunt in discutii cu concernul Bosch pentru o investitie in judet, intr-unul din parcurile Tetarom.