Vanzarile de masini, care includ autoturisme si vehicule comerciale, au scazut in ianuarie cu 23,3% fata de aceeasi luna a anului trecut, la 4.221 unitati, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
Livrarile de autoturisme au scazut cu 21% in ianuarie, fata de ianuarie 2011, la 3.475 de unitati, in timp ce piata vehiculelor comerciale a avut un declin 32,3% fata de prima luna a anului trecut, de la 1.041 la 705 unitati.

Dacia este in continuare cea mai vanduta marca in Romania, cu 887 unitati vandute (25% din total), urmata de Volkswagen (478 unitati), Skoda (325 unitati), Ford (222 unitati) si Renault (217 unitati).

In functie de modele, Dacia Logan ocupa prima pozitie fiind urmat de Duster, Skoda Octavia, Volkswagen Golf si Logan MCV.

Productia de vehicule a inregistrat o crestere de 4,6%, la 25.928 unitati, cu +4,4% la autoturisme (24.747 unitati) si +9,1% la vehiculele comerciale, acestea din urma pe un volum total de 1.181 unitati.

"In conditiile unei cereri interne extrem de reduse, este de remarcat faptul ca peste 99% din productie a fost exportata", potrivit APIA.

Astfel, exporturile au inregistrat un avans de 6,5 % fata de ianuarie 2011, de la 24 257 unitati la 25.832 vehicule, din care 24.666 au fost autoturisme (+4,9%) si 1.166 vehicule comerciale (+56.7%).

Cel mai cautat model la export in ianuarie a fost Dacia Duster (12.116 unitati), urmat de Sandero (6.699 unitati) si Logan MCV (3.005 unitati).

Pe de alta parte, importurile au scazut cu 19%, de la 4.011 unitati la 3.250 autovehicule, din care 2.588 au fost autoturisme (-22,5%) si 621 vehicule comerciale (+2,8%).

Potrivit APIA, piata auto va fi influentata in acest an, in mod pozitiv, de introducerea deductibilitatii TVA intr-un procent de 50%, precum si de eventualitatea reluarii Programului Rabla. "Influente importante (pozitive sau negative) pot apare ca urmare a situatiei economice generale, la nivel european si/sau autohton. Ca urmare, sunt conditii, dar si incertitudini ca livrarile sa inregistreze usoare cresteri fata de volumele din 2011", mai spune APIA.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri