Constructorul auto roman Dacia, filiala grupului francez Renault SA, va incepe in acest an productia in Iran a modelului Logan, in colaborare cu constructorii locali Iran Khodro si Saipa, au anuntat oficiali ai Dacia Automobile, la ocazia Salonului Auto de la Geneva.

Demararea productiei in Iran a modelului Logan se adauga acordurilor convenite in 2005 cu constructorii locali din Rusia, Maroc si Columbia, acestea permitand comercializarea Logan in aproximativ 40 de tari din intreaga lume, dintre care doar in patru (Rusia, Columbia, Venezuela si Ecuador) sub marca Renault, iar in celelalte sub marca Dacia.

Filiala din Romania a grupului Renault a inregistrat, in 2005, o crestere anuala a vanzarilor de 70%, fiind comercializate un numar de 164.000 unitati. Cele mai bune rezultate au fost inregistrate chiar pe piata romaneasca, in crestere cu 412,4 procente comparativ cu 2004, dar si in Europa Centrala, Turcia si regiunea Magreb.

Brandul Dacia, exportat in 35 de tari

Pentru 2006, Dacia se asteapta la o crestere similara, prin versiunea Logan diesel, echipata cu un motor Renault 1,5 dCi. Introdusa la finele lui 2005 in Romania, Croatia, Serbia, Turcia, Logan diesel va debuta in curand si pe pietele din Maroc si Algeria, urmand ca din luna martie sa fie introdusa si pe pietele din Europa Occidentala.

Grupul Renault a anuntat la Geneva ca programul Logan isi va continua dezvoltarea in acest an, prin introducerea unei noi caroserii, lansarea de noi facilitati de productie si intrarea pe noi piete. De altfel, la Geneva a fost prezentat show-car numit Logan Steppe Concept, realizat de Departamentul de Design Renault, care prefigureaza noua versiune de caroserie Logan Break. Noul model Dacia Logan Break va fi lansat oficial in luna septembrie, in cadrul Salonului Auto de la Paris, si va fi disponibil pe piata romaneasca incepand din luna octombrie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri