General Motors va demara martea viitoarea constructia primei sale uzine din Rusia. Investitia de 100 de milioane de dolari le va permite celor de la GM sa atace frontal pe o piata aflata in continua dezvoltare.

O sursa din interiorul echipei care se ocupa de acest proiect a explicat faptul ca uzina rusa va avea o cpacitate anuala de productie de circa 25.000 de unitati. Presedintele General Motors, Risk Wagoner, va asista la punerea temeliei noii constructii, care va fi ridicata aproape de orasul Sankt Petersburg.

Povestea lui GM in Rusia se leaga strans de colaborarea cu AvtoVaz, cei care produc celebrele Lada, si de cea cu AvtoTor, care asambleaza sub licenta modele ale grupului american in Kaliningrad. Acordul cu cele doua mari companii rusesti nu va fi reziliat din cauza noii uzine, asa cum se zvonea pana acum. “Unii au speculat pe baza faptului ca aceasta uzina va substitui activitatile pe care noi le avem deja in derulare in Rusia. Nu va fi cazul”, a declarat un oficial GM.

Piata din Rusia este un adevarat Eldorado pentru marii constructori auto, vanzarile de autoturisme noi straine crescand anul trecut cu nu mai putin de 60%, pana la 563.400 de unitati. GM nu sunt primii care se lanseaza intr-o aventura in tara euro-asiatica. Ford si Renault au deja situri de productie in Rusia, Toyota incepand la randul ei, anul trecut, constructia unei uzine imense in apropierea locului unde GM isi va ridica noua fabrica. In plus, Volkswagen a anuntat luna trecuta faptul ca a semnat un acord cu autoritatile privind constrcutia unei uzine de asamblare in regiunea Kalouga, proiect care va necesita o invstitite de 370 de milioane de euro. Si Nissan si-a anuntat disponibilitatea de a investi 200 de milioane de dolari, in timp ce PSA Peugeot Citroen si-au facut si ei planuri pentru o fabrica ruseasca. Cotidianul rus Kommersant a afirmat faptul ca grupul francez este gata sa investeasca 200 de milioane de dolari pentru o uzina cu capacitate de 50.000 de unitati pe an, insa constructorii din hexagon au evitat sa confirme aceste cifre.