Modelele BMW i3 pot fi accesate prin aplicatia pentru smart phone GetPony. Plata se face la minut, ora sau zi, tariful fiind alocat dinamic in functie de perioada de utilizare.

Automobilul se deblocheaza si descuie din aplicatia smartphone si contractul poate fi terminat o data ce masina este returnat in zona predefinita, in cartierul Cosmopolis.

Serviciul oferit de GetPony costa 3,5 lei pe minut pentru primele 10 minute din ora, ulterior de 35 de lei pe ora. Pentru mai mult de 6 ore se percepe o taxa de 350 de lei pe zi.

Pentru stationare sau deplasari cu viteza de sub 15 km/h, se aplica un tarif de 1,75 lei pe minut (in cazul in care tariful pe minut este aplicabil). Cele doua modele BMW i3 sunt disponibile in parcarea din centrul comercial al cartierului Cosmopolis, unde exista si o statie de incarcare dedicata automobilelor electrice.

In Capitala, Pony Car Sharing vrea sa aiba pana la sfarsitul anului numai modele BMW i3 (electrice si range extender), care vor fi luate si lasate in acelasi loc, spre deosebire de Cluj, unde masinile pot fi lasate oriunde in centrul orasului. In total, compania va achizitiona 15 masini BMW i3 care vor putea fi inchiriate in Bucuresti si Cluj.

GetPony are 5000 de utilizatori activi in Cluj. Compania opereaza acolo o flota de 85 de automobile, printre care si modele MINI One si BMW i3, oferite in regim de car sharing free floating (pot fi ridicate de pe strada si returnate oriunde in aria de acoperire). In aria de acoperire din Cluj, orice utilizatorul se afla la mai putin de 5 minute departare de primul automobil GetPony.