Dacia va incepe in 2008 comercializarea in Europa a unui model derivat din hatchback-ul Sandero pe care Renault il va lansa anul acesta in decembrie in Brazilia, pe platforma Logan, si tot anul viitor va lansa pe piata romaneasca versiunea pick-up a Logan-ului.
Sandero va fi primul model pe care Renault il lanseaza mai intai in afara Europei. Masina in cinci usi, derivata din platforma B0 a Logan, va fi produsa la uzina din orasul brazilian Curitiba, urmand a fi comercializata in Brazilia din decembrie, si apoi in Argentina.

"La fel ca si Logan, Sandero va fi produs la o scara globala, in afara de Curitiba luam in considerare si alte situri de productie. Sandero da tonul unei noi etape de internationalizare la Renault. In Europa, un model derivat din Sandero va imbogati gama Dacia in 2008", precizeaza reprezentantii Renault.

Producatorul mai noteaza ca Sandero e un automobil de clasa mica, cu o lungime de 4,02 metri si un spatiu de depozitare de 320 litri in portbagaj. Spre comparatie, Logan berlina are 4,25 metri lungime, iar Logan break (MCV), 4,45 metri.

In Argentina, modelul Sandero va fi propulsat de motoare diesel de 1,5 litri si motoare pe benzina de 1,6 litri, in timp ce in Brazilia se va pune accentul pe motoare FlexFuel care functioneaza cu biocombustibili. Producatorul noteaza ca Sendero a fost conceput special pentru piata sud - americana, si au fost vizate si amanunte precum folosirea unui tip de ceara speciala anti-coroziva, care sa tina cont de clima de pe continent.

Tot ieri, Automobile Dacia a anuntat ca anul viitor va fi lansata pe piata romaneasca si o versiune pick-up (camioneta) a Logan-ului, care va fi produsa la Mioveni. Dacia Logan Pick-Up va dispune de o bena cu o lungime de incarcare de 1,80 m si cu o sarcina utila de 800 kg. In plus, cabina va beneficia de un spatiu de depozitare cu volumul de 300 de litri, situat in spatele scaunelor.

Gama Logan cuprinde in prezent trei modele: berlina, break-ul numit MCV si furgonul numit Logan VAN. Grupul Renault vrea sa vanda, pe plan mondial, anul acesta, 400.000 de automobile Logan, in crestere cu 60% fata de 2006, pe fondul inceperii productiei in Iran, India si Brazilia.

"Produs la uzina de la Mioveni, Logan Pick-Up a fost conceput pentru a raspunde asteptarilor unei categorii largi de utilizatori, de la micii antreprenori si comercianti pana la clientii aflati in cautarea unui vehicul pentru escapade in timpul liber", sustin oficialii Dacia.

“Dacia Logan Pick-Up va oferi un raport pret/prestatii imbatabil si va fi disponibil pe piata din Romania incepand din anul 2008”, au adaugat acestia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri