"S-a facut tranferul la Registrul Actionarilor", a declarat Sebastian Vladescu. "Operarea la Registrul Comertului va fi facuta ulterior", a mai spus presedintele comisie de privatizare.

Adunarea generala a actionarilor Automobile Craiova se va intruni pe 15 aprilie si va confirma intrarea in actionariat a producatorului american de automobile Ford Motor Company, care a cumparat de la statul roman in septembrie anul trecut pachetul majoritar de actiuni - 72,4%. Printre actionarii importanti ai companiei se mai numara SIF Oltenia (SIF5), care controleaza 22,06% din actiunile Automobile Craiova.

Automobile Craiova are un capital social de 39,78 milioane lei, divizat in 18,94 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,10 lei.
Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu va participa vineri, la Craiova, la ceremonia de semnare a actelor privind transferul drepturilor de proprietate ale Automobile Craiova catre Compania Ford.

Din delegatia mai fac parte Adrian Cioroianu, ministrul Afacerilor Externe, Ovidiu Silaghi, ministrul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Turism, Comert si Profesii Liberale, Mihai Voicu, ministrul delegat pentru Relatia cu Parlamentul, membru al comisiei de privatizare, Sebastian Vladescu, seful comisiei de privatizare a Automobile Craiova.

AVAS a cerut, saptamana trecuta, Guvernului ca termenul limita pentru finalizarea contractului de vanzare-cumparare a actiunilor detinute de stat la Automobile Craiova sa fie 21 martie.

Citeste si:

Potrivit unor surse oficiale, hotararea a fost luata pentru ca decizia Comisiei Europene, referitoare la ajutorul de stat acordat in cazul privatizarii Automobile Craiova, a fost emisa in 27 februarie, iar partile considera ca pana in 14 martie nu vor indeplini celelalte conditii prevazute in contractul de vanzare-cumparare.

Comisia Europeana a anuntat, la sfarsitul lunii februarie, ca Automobile Craiova a beneficiat de un ajutor de stat ilegal in procesul de privatizare si a cerut Guvernului Romaniei sa recupereze 27 milioane euro de la intreprinderea craioveana, valoarea estimata a prejudiciului suferit de statul roman.

Comisia Europeana si-a finalizat investigatia aprofundata privind privatizarea Automobile Craiova, efectuata in temeiul normelor privind ajutoarele de stat, prevazute de Tratatul de aderare. In urma investigatiei deschise in octombrie 2007, s-a constatat ca Romania a impus o serie de conditii referitoare la vanzare, care aveau drept obiectiv asigurarea unui anumit nivel de productie si ocupare a fortei de munca, acceptand in schimb un pret de vanzare mai mic.

Realizarea unui nivel mai ridicat de productie si de ocupare a fortei de munca pentru Automobile Craiova, prin vanzarea conditionata si obtinerea, in schimb, a unor venituri mai mici din privatizare de catre statul roman reprezinta ajutor de stat, potrivit expertilor Comisiei.

Pentru a evita ca intreprinderile sa beneficieze de avantaje neloiale fata de concurenti, nu se pot acorda ajutoare decat in conditii stricte. In cazul acestei privatizari nu se aplica niciuna dintre conditiile respective si, prin urmare, ajutorul este incompatibil cu normele UE, a precizat Bruxelles-ul.