Vanzarile de automobile noi, sector vital al economiei franceze, au scazut in decembrie cu 15,8%, iar in intregul an 2008 cu 0,7%, dupa o evolutie anuala contradictorie, a anuntat comitetul constructorilor fracenzi de automobile (CCFA).
"Piata franceza, ca si cele europene, sufera ca urmare a efectelor crizei financiare mondiale", potrivit unui comunicat al CCFA, anunta AFP, citat de NewsIn.

Piata franceza a vanzarilor de masini a scazut cu 6,3% in al doilea semestru din 2008, dupa o crestere cu 4,5% in primul semestru.

Grupurile franceze producatoare de automobile au inregistrat, totusi, cresteri pe plan national in 2008, obtinand rezultate mai bune decat alte companii concurente straine. Vanzarile de automobile ale grupului Renault au crescut cu 3,5% in 2008, iar cele ale PSA Peugeot Citroen, cu 1%.

Pentru intregul an, vanzarile de masini de marca franceza au avansat cu 1,2%, la 1.082.672 unitati, in timp ce vanzarile de marci straine au scazut cu 2,7%, la 967.617 unitati. In 2008, in Franta au fost inmatriculate 2.050.289 de masini, dintre care 153.692, in decembrie.

Sectorul auto, care include industria producatoare si pe cele auxiliare, cuprinde circa 10% dintre angajatii din Franta. Cei doi producatori auto francezi, Renault si Peugeot, ca si producatorii de componente auto Valeo si Faurecia, au anuntat incepand din vara trecuta ca vor concedia mii de salariati, din cauza vanzarilor slabe si a estimarilor ce prevad un an prost pentru piata auto in 2009.

Renault si Faurecia sunt companii prezente si pe piata romaneasca. Astfel, Renault a preluat in 1999 un pachet de 51% din actiunile producatorului roman de automobile Dacia, pentru 50 milioane de dolari, iar Faurecia este prezenta din 2003 pe piata romaneasca, detinand o fabrica la Talmaciu, in apropiere de Sibiu.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a anuntat ca un plan de sustinere a industriei auto va fi prezentat in decursul lui ianuarie. Guvernul a creat deja un program prin care acorda sprijin pentru inlocuirea masinilor vechi cu automobile noi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri