Romanii nu se declara foarte ingrijorati ca si-ar putea pierde locul de munca din pricina crizei economice, in timp ce majoritatea europenilor sunt pesimisti din acest punct de vedere, cu rusii, bulgarii, grecii si turcii in cap de lista, potrivit ultimului studiu realizat de compania Synovate.
Studiul a testat, in 18 tari de pe mai multe continente, care sunt cele mai mari temeri privind efectele crizei economice. In Romania, doar 32% dintre respondenti au nominalizat concedierea, in timp ce in Rusia, Bulgaria, Grecia si Turcia, ponderea celor care se tem ca isi vor pierde locul de munca are valori de pana la 55%.

Aceeasi cercetare a urmarit perceptia oamenilor cu privire la viitorul economiei din tara lor, tot in contextul crizei. La acest capitol, cei mai pesimisti sunt britanicii, trei sferturi dintre ei considerand ca economia lor va merge din rau in mai rau. Urmeaza, in clasamentul pesimismului, SUA, Belgia si Franta, unde aproximativ 67% dintre subiecti nu vad cu ochi buni viitorul economic al tarii lor. Cei mai optimisti, din acest punct de vedere, sunt danezii, brazilienii si malaysienii.

Altfel, aproape 60% dintre toti cei chestionati au recunoscut ca au facut reduceri semnificative in bugetele pentru cumparaturi, cu Turcia, SUA, Grecia si Bulgaria pe primele locuri.

Studiul Synovate a fost efectuat in octombrie 2008, pe un esantion de 11.500 de persoane.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri