"Noi, in cadrul Lugera, cautam sa angajam consultanti si ne-am propus sa schimbam paradigma. Respectiv, ne-am gandit sa nu mai angajam tineri, ci sa cautam oameni peste 40 de ani, care sa fi lucrat in alte domenii, precum inginerie, si sa ii invatam noi recrutare. Sa vina cu know-how-ul din domeniul in care au lucrat si sa recruteze pentru noi pozitii din acele domenii", a explicat Cristina Savuica (foto).

In urma procesului de recrutare, Savuica spune ca a reusit sa gaseasca oameni profesionisti, pe care insa nimeni nu ii mai chema la interviuri.

"Am gasit oameni extraordinari, de la 45 de ani in sus, oameni pe care nu ii chemase nimeni la interviuri, desi aplicasera la 1.000 de joburi. Daca ai 45 de ani, esti considerat in varsta si nu te mai cheama la interviuri tocmai din cauza varstei. Iar atunci cand ii chemau, le ofereau salarii foarte mici. Oameni cu 20 de ani experienta in inginerie sau logistica primeau oferte de 2.000-2.500 de lei", a precizat sefa Lugera.

Ea a adaugat ca situatia este generala la nivelul pietei de recrutare, companiile uitandu-se in general dupa tineri pana in 25 de ani.

Citeste si:

"Foarte putini clienti cu care lucram isi doresc sa mai angajeze oameni in varsta, insa noi facem lobby pentru aceste persoane, chiar daca au varsta pe care o au, mai ales daca observam ca isi doresc sa munceasca. Intre ei sunt oameni care au au activat 10-20 de ani intr-o companie care s-a inchis. Noi am luat o mana de oameni la noi in companie si am fost multumiti", a mai spus Savuica.

Potrivit acesteia, tinerii de 25 de ani nu au nici baza in munca pe care o au cei cu experienta si nici aceeasi dorinta de a munci.

Romania avea la finalul lunii iunie, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, un numar de 446.703 persoane inregistrate oficial ca somere, dintre care cele mai multe sunt cu varste intre 40 si 49 de ani (126.778 persoane).

Lugera este una dintre cele mai mari companii de recrutare din Romania, cu activitate pe piata locala din 2001. Compania are 162 angajati, dintre care 37 de consultanti, si a incheiat anul 2014 cu o cifra de afaceri de 40,2 milioane de euro.

Sursa foto: interviu, Shutterstock