Actionarii societatii turistice THR Marea Neagra din Eforie Nord au decis vanzarea mai multor active ale societatii si reabilitarea altora, ca parte a strategiei de restructurare a companiei, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB)
Decizia vanzare a activelor a fost luata in adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) a THR Marea Neagra din data de 2 octombrie 2006, se mai spune in comunicatul remis BVB.

THR Marea Neagra va vinde prin licitatie publica, potrivit datelor citate de NewsIn, hotelurile Alfa, Beta, Gama, Magura si Suceava, restaurantele Mercur, Minerva, Dunarea si Magura, braseria Saturn, gradina Dunarea, grupul Jupiter, casuta Marina, vila sincai, minihotelurile Dunarea, cofetaria si laboratorul Pescarus, precum si terenurile aferente acestora, pornind de la pretul total de 14,93 milioane euro, fara TVA.

AGEA din 2 octombrie a aprobat totodata vanzarea, prin negociere directa, a terenurilor aferente activelor deja vandute ale societatii, la preturi cuprinse intre 59 si 196 euro/mp. AGEA a mai hotarat vanzarea, catre primaria Eforie, a urmatoarelor active: Hotel Orizont - Eforie Sud (pret de vanzare 273.488 euro fara TVA), Hotel Fortuna - Eforie Sud (204.868 euro), Anexa Sirena Eforie Sud (pret neprecizat), Restaurant Dunarea Eforie Sud (353.223 euro) si Laborator Pinguin (95.615 euro).

Actionarii THR Marea Neagra au mai hotarat vanzarea, prin leasing imobiliar, a activelor Azur - Eforie Nord (343.195 euro fara TVA), Hotel si Restaurant Lira - Eforie Nord (784.982 euro), Hotel si Restaurant Selena - Eforie Nord (1.731.378 euro), Hotel si Restaurant Carmen - Eforie Nord (585.741 euro) si Hotel Jupiter - Eforie Nord (579.634 euro).

Actionariatul societatii a mai decis aprobarea efectuarii de lucrari de reabilitare la patru active ale companiei, valoarea totala estimata a investitiilor necesare acestor lucrari fiind de 14,53 milioane euro. Activele care urmeaza sa fie reabilitate sunt Complex Bran-Brad-Bega, Complex Cleopatra, Complex Vraja Marii si Complex Miorita.

Compania Turism, Hoteluri si Restaurante Marea Neagra a inregistrat o pierdere de 6,57 milioane lei (1,8 milioane euro) pe primul semestru al anului 2006, la o cifra de afaceri de 4,57 milioane lei (1,30 milioane euro). Compania a incheiat anul 2005 cu un profit de 3,326 milioane lei. Pentru anul 2006, compania a estimat un profit de 3,360 milioane lei , dar in primele trei luni ale anului 2006 a inregistrat o pierdere de 2,813 milioane lei.

Actiunile companiei sunt tranzactionate la categoria a doua a BVB, din data de 16 august 2002. Compania are un capital social de 19,26 milioane lei si o capitalizare de 77,06 milioane lei. Actionarii societatii Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra (Eforie) au aprobat, in luna august 2006, fuziunea cu compania Prodprest si majorarea capitalului social, de la 19,265 milioane lei la 19,311 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri