Compania Bucuresti Turism a inregistrat, dupa primele noua luni ale anului 2006, pierderi de 2,54 milioane lei (circa 720.000 euro) si o cifra de afaceri de 18,02 milioane lei (5,1 milioane euro), potrivit unui comunicat al societatii, remis bursei electronice Rasdaq.

In primele noua luni ale anului 2005, Bucuresti Turism a inregistrat un profit brut de 1,32 milioane lei (372.338 euro) si o cifra e afaceri de 14,95 milioane lei (4,21 milioane euro).

In primul semestru al anului 2006, Bucuresti Turism a inregistrat o cifra de afaceri de 11,6 milioane lei (3,28 milioane euro). Societatea a obtinut, in 2005, un profit net de 194.498 lei (54.788 euro) si o cifra de afaceri de 20,24 milioane lei (5,7 milioane euro).

"Pierderea inregistrata in trimestrul III 2006 de S.C.Bucuresti Turism SA se datoreaza investitiilor efectuate cu ocazia renovarii hotelului Bucuresti, aflat in proprietatea societatii", se spune in raportul trimestrial al companiei, remis Rasdaq si citat de NewsIn.

"Cheltuielile financiare in trimestrul III al anului 2006 detin o pondere de 22,52% in total cheltuieli, fata de 9,77%, procentul realizat in trimestrul III al anului trecut. Ritmul de crestere al cheltuielilor financiare este superior celui inregistrat in trimestrul III 2005, deoarece s-a marit linia de credit, in vederea realizarii investitiilor la hotel. Cheltuielile financiare privind dobanzile reprezinta 54,60% din totalul cheltuielilor financiare, aceste cheltuieli fiind aferente liniei de credit acordate de Piraeus Bank. Rezultatul financiar, concretizat in pierdere in cuantum de 2.541.945 lei, este determinat, in principal, de nivelul dobanzilor si comisioanelor achitate de catre societate pentru creditul bancar pe termen lung contractat de la Piraeus Bank", se mai spune in raport.

Bucuresti Turism SA a investit 40 milioane euro pentru modernizarea hotelului Bucuresti, care va fi redeschis in 2007, sub marca Radisson a grupului american Carlson Hotels Worldwide. Bucuresti Turism a mai investit si intr-un complex de apartamente, Centre Ville ApartHotel, situat intr-una din aripile hotelului Bucuresti.

Societatea Bucuresti Turism SA dispune de un capital social de 6,26 milioane lei, iar actionarii societatii sunt Domino International Hotels SRL (69,01%), SIF Transilvania (7,41%) si alti actionari, detinand fiecare sub 5% din titlurile societatii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri