Compania de produse de zidarie Ceramica SA Iasi (CERE) a afisat pentru anul trecut un profit de sase milioane lei, in scadere cu peste 31% fata de 2005, in conditiile unor investitii masive intr-o noua linie de productie, potrivit raportarilor companiei, informeaza NewsIn. La sfarsitul anului 2005, compania a afisat un profit de 8,85 milioane lei (2,4 milioane euro).

Cifra de afaceri a Ceramica, in 2006, a fost de 40,66 milioane lei (12 milioane euro), in crestere cu 12% fata de anul precedent, cand compania a raportat o cifra de afaceri de 36,25 milioane lei (9,86 milioane euro). Anul trecut compania a achizitionat active in valoare totala de 25,54 milioane lei (7,5 milioane euro), in cadrul investitiei pentru noua linie de productie a blocurilor ceramice, inaugurata in octombrie.

Ceramica Iasi are un capital social de 8,16 milioane lei, divizat in 16,3 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,50 lei. Actionarul majoritar al Ceramica este asociatia salariatilor, care controleaza 41,5% din pachetul total de actiuni.

Titlurile Ceramica sunt tranzactionate pe piata Rasdaq, la categoria de baza, sub simbolul CERE. Compania are o capitalizare de 113,5 milioane lei (33,7 milioane euro), aferenta cotatiei de 6,90 lei, inregistrata in sedinta de miercuri.